Și Nicolo Napoli intră prin alunecare la Rădoi: „Nu este normal ca un antrenor să stea pe bancă fără licență. În Italia și în alte campionate nu se întâmplă astfel”
Antrenorul formației CSMS Iași, Nicolo Napoli, a declarat că nu i se pare normal ca un antrenor să stea pe banca tehnică fără licență și a subliniat că în Italia și în celelalte campionate nu se procedează astfel.
„În Italia nu se întâmplă la nicio echipă ca un antrenor să stea pe bancă fără licență. Nu mi se pare normal. Păi atunci de ce alți antrenori merg și fac aceste cursuri?”, a declarat Nicolo Napoli.
Mai mulți oameni de fotbal nu privesc cu ochi buni apariția lui Rădoi pe banca Stelei. „Rădoi a sărit direct la facultate”, a spus Claudiu Vaișcovici într-un interviu acordat ProSport. Și Ionel Ganea a criticat în termeni duri, la ProSport LIVE, modul în care cluburile din fotbalul românesc driblează regulamentele în vigoare și oferă postul de antrenor principal unor tehnicieni care nu dețin licența PRO. Ultimul caz din Liga 1 este cel al lui Mirel Rădoi, care antrenează neoficial Steaua, în acte fiind trecut ca director sportiv. În prezent antrenor la Dunărea Călărași, Ganea spune că FRF ar trebui să ia măsuri drastice în aceste cazuri și oferă exemplul lui Zinedine Zidane, care a fost sancționat în Spania după ce s-a demonstrat că antrena echipa secundă a Realului fără să dețină licența Pro. „Sper ca Federația să respecte regulamentul care a fost aprobat de Comitetul Executiv și să ia măsuri! Dar nu cu gura… Să ia măsuri. Nu poate să dea indicații directorul sportiv. Nu trebuie să i se permită acest lucru. Cel mai bun exemplu e cel al lui Zidane, care nu avea licență și a fost sancționat.
Acum sunt destule imagini cu Rădoi în care se vede că poartă cronometrul în mână și antrenează. Așa au văzut și la Zidane, l-au chemat la comisie și i-au dat sancțiune. Federația și Liga trebuie să impună măsuri drastice. Abia atunci vom vedea ordine și disciplină în fotbalul nostru”