Și Timișoara e nemulțumită de arbitraj: „Solicităm un tratament corect”

Ultima etapă a turului a fost marcată de greșeli numeroase și importante de arbitraj. Erorile de la Oțelul – Steaua sunt cele mai proaspete în memoria microbiștilor, dar și la partida Concordia – ACS Poli Timișoara au existat greșeli.

Bănățenii au luat atitudiune și au postat un comunicat pe site-ul oficial în acest sens.

ACS Poli Timișoara este un club susținut financiar și moral de Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnica. Noul club-fanion al Banatului a fost organizat pe principiul promovării specialiștilor locali, din punct de vedere managerial și sportiv, inclusiv prestația publică a reprezentanților ACS Poli fiind una civilizată, în ton cu spiritul Timișoarei. Vrem să creăm un club pe baze locale, de aceea, financiar și logistic am demarat un proiect de dezvoltare a Centrului de copii și juniori. De asemenea, am crescut din punct de vedere sportiv, ACS Poli fiind una din echipele cu o prestație cel puțin onorabilă în acest sezon de Liga I.

Am încercat, în acest tur de campionat, să ne disociem prin discurs  de obișnuitele polemici negative care de ani de zile domină fotbalul românesc. Deși există critici în acest sens din partea unor jurnaliști sau suporteri, am preferat să evităm așa-zisele „presiuni” mediatice asupra arbitrilor, înainte sau după jocurile de Liga I. Mai mult, considerăm primordială analiza prestațiilor propriei noastre formații, înainte de a vorbi despre greșelile comise (sau nu) de „cavalerii fluierului”.

Constatăm însă, pe de altă parte, că în ultimele etape s-au înmulțit greșelile de arbitraj comise împotriva ACS Poli. Specificăm din capul locului că nu considerăm aceste erori ca fiind cauza principală a rezultatelor mai slabe obținute de echipă. Însă erorile (sperăm că sunt simple erori…) consemnate în ultima vreme ne îndeamnă să reflectăm serios asupra tratamentului aplicat echipei noastre. Deciziile de arbitraj din meciul de la Chiajna au fost semnalate inclusiv de mass-media, iar gravitatea lor, alături de alte greșeli comise de-a lungul turului împotriva ACS Poli, ne fac să credem că există o tendință constantă de defavorizare a echipei noastre.

Ne place să credem că este doar o întâmplare. Însă erorile comise la Brașov și Chiajna (ca să amintim cele mai flagrante decizii anti-ACS Poli Timișoara) au afectat evident situația din clasament a formației noastre. Prin această scrisoare nu solicităm niciun privilegiu. Cerem doar ca echipa și clubul să fie respectate, să beneficiem de arbitraje imparțiale, iar rezultatele finale să reflecte realitatea din teren.

Cum am spus și în debut, suntem un club sprijinit de instituțiile esențiale de pe plan local. Nu suntem un club mare, suntem în formare și credem că putem să ne dezvoltăm prin forțe proprii, bazându-ne pe creșterea tinerilor de perspectivă din vestul țării. De aceea, așa cum ACS Poli respectă toate forurile sportive și cluburi concurente, solicităm un tratament corect!”, se arată în comunicatul celor la Timișoara.

Publicat: 09 12. 2013, 15:23
Actualizat: 09 12. 2013, 15:24