Ilie Dumitrescu și Helmuth Duckadam au tras concluziile la finalul partidei dintre FCSB și Voluntari, scor 0-0. Denis Alibec a fost ales marele pierzător al partidei, după ce a reacționat violent când a fost schimbat.
Atacantul a fost schimbat cu De Amorim, în minutul 83, a ales să evite banca tehnică și a plecat direct la cabine lovind ușa de termopan în drumul spre vestiar.
Ilie Dumitrescu a comentat pe seama evoluției sale de pe teren, dar și pe seama prestației din afara gazonului: „E inadmisibl ce face. Nu e un comportament bun pentru viitorul lui, pentru că sunt convins că vrea să facă pasul spre fotbalul mare. Gestul său nu îl pune într-o lumină bună, e inadmisibil să te comporți așa. E adevărat, ești supărat că te-a schimbat, dar nu ai voie să ai o ieșire de genul acesta”, a declarat Ilie Dumitrescu la DigiSport.
Helmuth Duckadam a preluat ștafeta și a vorbit despre neînțelgerile tactice dintre Alibec și Dică: „El nu înțelege că el trebuie să fie foarte proaspăt toate cele 90 de minute. El iese la 40 de metri, din dorința de a fi în joc, de a fi activ. Își irosește energia în zone moarte. Chiar am vorbit cu Dică pe tema asta, mi-a zis că îi explică faptul că el are nevoie de număr „9”. Alibec trebuie să fie în careu, dar nu înțelege. Poți ieși la primit, dar când jocul o cere, nu pe atac pozițional. Dică i-a spus asta, a discutat mult cu Alibec despre indisciplina tactică”.
Portarul finalei de a Sevilla a recunoscut că indisciplina lui Alibec de pe teren se răsfrânge și asupra jocului echipei: „Aici e o problemă, nici eu nu înțeleg ce face Alibec pe teren. Noi dezvoltăm jocul pe margine, dar nu avem cui să centrăm. Pentru că Denis nu înțelege că el e număr 9. El pentru asta a fost adus la Steaua, să dea goluri. Își irosește energia și talentul și probabil patronul va dori să îi dea drumul în iarnă. Probabil va renunța la bani ca să îl vândă, va cere mai puțin”, a declarat Duckadam la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER