În cel de-al doilea meci de verificare din stagiul de pregătire din Antalya, echipa sibiană Voința a câștigat cu 1-0 partida cu naționala Under 20 a României. La meci au asistat jucătorii Rapidului, precum și președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Andrei Antohi, cu un minut înainte de pauză, acesta fructificând o centrare a lui Nicola, din flancul stâng.
Sibienii au dominat întâlnirea, irosind alte câteva situații de gol, prin Cigan, Neguț, Nicola și Maghici, în vreme ce „tricolorii” mici au șutat pe poarta Voinței abia în ultimele 20 de minute, când Bogdan Miron a avut două intervenții reușite.
CSU Voința va juca următorul meci de verificare peste două zile, în compania fostei echipe a lui Mircea Rednic, FK Khazar Lankaran (Azerbaidjan).
„Mi-a plăcut cum a jucat echipa, în special în prima repriză. După pauză, ocaziile noastre de poartă au fost mai rare. Contează și rezultatul, o victorie în fața echipei naționale de tineret dă bine, dar mai important este că echipa a câștigat în maturitate”, a declarat președintele clubului de pe „Municipal”, Ioan Hămbășan.
Următorul meci al sibienilor va fi cu FK Khazar Lankaran
Voința Sibiu – România Under 20 A marcat: Antohi (44) VOINȚA: Zăvoi – Sg. Bar, Tînc, N. Grigore – Postolache, Dîlbea, Cl. Bunea, Nicola – Maghici, R. Neguț, Cigan. Au mai intrat: Dănălache, C. Lungu, Antohi, R. Miclea, Buican. C. Apostol, Burlacu, Tătar, Beza, I. Olteanu, Miron, Forika, C. Străuț, Lukanovic, I. Popa, Negruț, Petrescu. Nu a fost folosit vârful de atac Andrei Zăgrean, cel care are arcada spartă de la precedentul amical.
Articol scris de Andrei PANAIT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER