Sibienii vor să producă din nou surpriza!** „Ne ambiționează că jucăm contra Stelei! Trebuie să fim conștienți că putem scoate un rezultat bun”

Voința Sibiu joacă luni seara în deplasare cu Steaua, dar antrenorul Alexandru Pelici spune că nu este foarte îngrijorat.

„Cred că presiunea mai mare va fi pe Steaua pentru că ei vin după această calificare foarte frumoasă în primăvara europeană. Noi vom încerca să scoatem maximum din ce putem. Steaua este Steaua, indiferent în ce competiție joacă. Cu siguranță că și ei își doresc să termine anul cu o victorie. Nu știu dacă e un avantaj pentru noi că vom juca împotriva lor după calificarea din Europa League. Pericolul vine din parte atacanților Stelei. Sincer mi-aș dori un atacant la Nikolic”, a spus Pelici.

Acesta e liniștit și pentru că formația sa va fi după 18 etape pe un loc neretrogaradbil. „Noi ne-am îndeplinit obiectivul pentru tur și anume să terminăm în afara locurilor retrogradabile, dar ne dorim să încheiem și anul tot pe un astfel de loc. Cu puțină atenție în anumite jocuri puteam fi mai sus. Cu siguranță va fi un retur de foc pentru noi. Cred că returul ne aduce avantajul de a fi trecut peste impactul cu prima ligă. O să abordăm cu încredere a doua jumătate a campionatului”, a mai precizat Pelici.

Grigore: „Ne jucăm șansa, la fel ca în tur”

Sibienii au remizat în tur pe teren propriu cu Steaua, scor 1-1, iar jucătorii lui Pelici vor să repete și luni rezultatul.

„Ne concentrăm mult pentru acest meci de final de an. Jucăm cu Steaua pe care o respectăm, dar noi, ca și în tur mergem să ne jucăm șansa noastră. Nu cred că steliștii vor fi euforici după calificarea în Europa League. Trebuie să fim conștienți că putem scoate un rezultat bun. Ne ambiționează că jucăm împotriva Stelei, mai ales că jucăm pe Național Arena, un stadion care cred că este visul oricărui jucător din România, ca să ajungă să joace acolo”, a spus căpitanul Nicolae Grigore.


Articol scris de Andrei PANAIT

Publicat: 18 12. 2011, 15:35
Actualizat: 18 12. 2011, 15:43