Sibiu a pierdut ultimul amical din Antalya!** Voința – Buducnost 1-4

Voința a susținut luni două meciuri de verificare, în Antalya. În primul meci al zilei sibienii au învins cu 2-0 pe FC Costuleni. Sibiul a pierdut cu 4-1 cel de al II-lea meci al zilei cu Buducnost Podgorica. Echipa sibiană va reveni în țară în cursul zilei de marți, după 18 zile petrecute în Antalya.

De la ora 15.00, „alb-verzii” au întâlnit pe FC Costuleni, locul 12 în prima divizie din Republica Moldova. Jucătorii lui Alex Pelici s-au impus cu scorul de 2-0 (0-0). Ambele goluri au fost marcate de Daniel Tătar. Mijlocașul a deschis scorul în minutul 62, din centrarea lui Neguț. Tătar a primit un balon din banda stângă, în marginea careului mare, a făcut câțiva pași și, de la 10 metri, l-a învins pe portarul echipei din Moldova cu un șut la colțul lung. Rezultatul final a fost stabilit de Daniel Tătar cu un șut în vinclu, de la distanță, când mai era un sfert de oră din meci. Tehnicianul Alexandru Pelici a aliniat următoarea formulă: Zăvoi – Forika (Sg. Bar ’46; C. Apostol ’70), Tînc, Buican – C. Lungu (I. Olteanu ’46), Cl. Bunea (C. Străuț ’46), Petrescu, Cosovanu (Tătar ’46) – I. Popa, Zăgrean (R. Neguț ’46), Negruț (Antohi ’60).

Înfrângere la scor cu Buducnost

De la ora 17.30, „alb-verzii” au întâlnit liderul primului eșalon din Muntenegru, Buducnost Podgorica. CSU Voința a pierdut întâlnirea cu scorul de 4-1 (3-0). Unicul gol al sibienilor a fost reușit în minutul 64, de Darko Lukanovic, acesta fructificând o pasă primită de la Cristi Cigan.

Alex Pelici a utilizat următoarea formulă: B. Miron – Sg. Bar, C. Apostol, N. Grigore (Tînc ’61) – M. Burlacu, Beza, Dîlbea, Nicola – R. Miclea (M. Postolache ’72), Lukanovic, Cigan. Nicolae Grigore a fost eliminat în minutul 61.
Echipa sibiană va reveni în țară în cursul zilei de marți, după 18 zile petrecute în Antalya.

Rezultate în Antalya
CSU Voința – Lechia Gdansk 0-0
CSU Voința – România U20 1-0 (1-0)
A marcat: Antohi ’44
CSU Voința – Khazar Lankaran 4-0 (3-0)
Au marcat: Antohi ’23, C. Lungu ’27, Zăgrean ’37, R. Miclea ’60
CSU Voința – KS Cracovia Krakow 0-3 (0-0)
CSU Voința – CS Mioveni 3-0 (0-0)
Au mrcat: M. Burlacu ’53, Lukanovic ’76, R. Miclea ’90 – penalti
CSU Voința – Koge BK 1-1 (0-0)
A marcat: Tătar ’67
CSU Voința – Akzhaiyk Uralsk FC 1-0 (0-0)
A marcat: Lukanovic ’86
CSU Voința – FC Costuleni 2-0 (0-0)
A marcat: Tătar ’62, ’75
CSU Voința – Buducnost Podgorica 1-4 (0-3)
A marcat: Lukanovic ’64

Articol scris de Andrei PANAIT

Publicat: 13 02. 2012, 21:03
Actualizat: 13 02. 2012, 21:04