„Sică de la Melody” se apără:** „N-am nicio treabă cu Adrian Cristea! Să fiu chemat la DNA, să vadă că sunt nevinovat”

Înaintea derby-ului de ieri dintre Dinamo și Steaua s-a iscat un
scandal uriaș și numeroase discuții referitoare la o posibilă
tentativă de mituire a fotbalistului Adrian Cristea. Cornel Dinu a
lansat această ipoteză, iar cel numele celui bănuit că ar fi
încercat să încingă suplimentar spiritele în Ștefan cel Mare a fost
cel al unui om de afaceri din Constanța, Tănase Geambașu.

Cel poreclit „Sică de la Melody” se apără afirmând că nu-l cunoaște
pe Adrian Cristea și nu înțelege de ce „Procurorul” l-a bănuit că
ar fi fost în spatele acestui scandal. Geambașu recunoaște însă că se află în relații bune
cu unul dintre acționarii dinamoviști, Vasile Turcu, și-i cunoaște
pe portarii Cristi Munteanu, George Curcă și pe atacantul Andrei
Cristea.

„Eu nu-l cunosc pe acest băiat. Nu am vorbit în viața mea
cu el. Marți seară m-a sunat nea Cornel Dinu și mi-a zis să mă las
de prostii. Nici nu știam ce spune. După aceea mi-a zis că am sunat
nu știu ce fotbalist de la Dinamo și i-am propus o sumă de bani ca
s-o lase mai moale în meciul cu Steaua. Cu Adrian Cristea nu am
nici o tangență, repet! Îl știu pe Cristi Munteanu, pe George Curcă
sau pe Andrei Cristea de la Dinamo. În rest, pe nimeni. Chiar aș
vrea sa mă cheme DNA-ul la audieri, să vadă că sunt nevinovat.
Înaintea meciului cu Steaua, am fost la nea Vasile Turcu să-i iau
bilete pentru niște prieteni din Constanța. A început să râdă când
m-a văzut. Sunt prieten bun cu el”
, a declarat Tănase
Geambașu pentru www.sport.ro

Publicat: 18 03. 2010, 14:53
Actualizat: 18 03. 2010, 16:32