Directorului general al clublui, Grigore Sichitiu (foto), îi transmite lui George Copos că actuala echipă a reușit să reducă drastic cheltuielile și să își păstreze jucătorii de bază.
Domnule Sichitiu, Copos v-a amenințat cu demiterea… Eu am crezut că vine în vestiar să ne felicite, nu să amenințe. Ce oameni de fotbal mai aduce el pe 2.000 de euro salariu? Eu sunt mai prost plătit decât Cazan de la Buzău. Să nu uităm că în ianuarie, când toată lumea credea că n-o să luăm licența, eu m-am încăpățânat să nu vând jucători, ajutat de Manea, Rada și Iencsi. Atunci, singurul obiectiv pentru Rapid era supraviețuirea.
De unde acest atac? Patronul are voie să vorbească pentru că plătește, dar să nu uităm cum s-a păstrat această echipă. Greșelile din trecut de care vorbește Copos nu sunt ale noastre. Noi suntem cei care suportăm efectele nenorocirilor, nu le provocăm. Nu suntem obligați să suportăm acuzele lui Copos. Nu sunt normale aceste acuze, tocmai într-un moment în care avem nevoie de liniște.
Regretați acum că ați preluat postul de director? Eu nu am vrut să fiu director la Rapid, dar nu a fost altcineva care să o facă. Au fost momente în care a trebuit să aduc și bani de-acasă! Când am preluat clubul, se plăteau pe lună 480.000 de euro pentru salarii, acum le‑am adus la 270.000 de euro. Sunt jucători care pot deveni liberi de contract? Situația la Rapid este critică, pentru că sunt întârzieri de plată, dar nu suntem în ipostaza de a pune fotbaliștii pe liber.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER