Încercarea lui George Copos de a-l aduce la conducerea Rapidului pe Lucian Băroiu, actualul președinte al retrogradatei CS Otopeni, l-a făcut pe directorul general din Giulești să iasă la atac. „Cine își propune să revitalizeze Rapidul cu oameni care au retrogradat în Liga a II-a își asumă un mare risc. Nu cred că așa se poate găsi salvarea clubului”, a declarat Grigore Sichitiu. Acesta a continuat cu „săgețile” spre ideea lui Copos de a-l aduce pe șeful de la Otopeni în funcția executivă numărul unu de la Rapid. „Eu tot timpul am privit spre locul întâi. Am avut foarte multe probleme la echipă, dar am reușit să păstrez lotul intact”, a adăugat Sichitiu.
„Am pierdut Europa în tur!”
Dacă tot a declanșat ofensiva la adresa celui pe care Copos vrea să i-l aducă pe postz de șef al executivului, conducătorul „feroviarilor” l-a luat în vizor și pe Jose Peseiro, omul pe care îl consideră vinovat pentru ratarea calificării în Europa League. „Rapid a ratat participarea în Europa League în turul campionatului, nu în retur. În a doua parte a campionatului am fost obligați să luptăm pentru evitarea falimentului care a amenințat clubul”, a încheiat directorul general al Rapidului.
Băroiu va fi instalat marți
Surse autorizate din cadrul clubului giuleștean au declarat pentru ProSport că Lucian Băroiu e ca și instalat în funcția de președinte al Rapidului. George Copos a discutat deja cu acesta iar marți se vor pune la punct ultimele detalii ale înțelegerii dintre cei doi. Tot marți se va stabili clar și strategia pentru noul sezon, într-o discuție la care va participa și noul șef din Giulești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER