Șiman critică tactica lui Gigi de a-l oferta pe Bălan:** „Se vrea patron de echipă mare, dar nu se comportă ca atare”
Patronul Sportului, Vasile Șiman, a criticat manevra lui Gigi
Becali a se arăta interesat de Tibi Bălan înainte de meciul direct
pe care formația din Ghencea îl va susține contra echipei din
Regie, spunând că această poveste a mai avut un episod similar în
2006.
„Eu am reacționat la adresa lui Tibi Bălan doar după ce am
văzut că se crede despre mine că l-aș trata pe jucător ca pe un
sclav. Dimpotrivă, eu l-am împrumutat de 5 ori, i-am satisfăcut
toate poftele. Steaua a mai făcut acest lucru și în 2006, când s-a
interesat de Tibi Bălan înaintea meciului direct.
Nu cunosc încă dacă el va juca în meciul cu
Steaua. Nu le face cinste un astfel de
comportament. Unii patroni se vor șefi de echipe mari, dar nu se
comportă ca atare Steaua are noroc că este încă cea mai iubită
echipă din România pentru că nu a apărut încă o echipă care să îi
ia locul”, a spus Vasile Șiman la Sport.ro.