„Simt o conspirație contra Craiovei!** Avram ne-a trimis ‘artileria grea'”

Adrian Mititelu a declanșat un nou atac dur la adresa lui Vasile
Avram, după partida Universitatea Craiova-Unirea Alba-Iulia.
Mititelu susține că actualul șef al CCA ar face jocurile unor
conducători din Liga I, dar nu i-a nominalizat pe aceștia. În ciuda
victoriei Universității, finanțatorul Mititelu a acuzat maniera de
arbitraj a brigăzii conduse de Teo Crăciunescu, la partida cu
Unirea.

„Sunt dezamăgit de arbitraj, care e ostil, în continuare
avem parte de o agresivitate ieșită din comun, tot timpul fazele
când sunt la limită, sunt împotriva noastră. Ă‚la a fost gol
valabil, plus alte faze la care arbitrii ai fost foarte duri. Ne-a
trimis „artileria grea”. Acest domnu Avrram nu știu ce vrea să
demonstreze. Simt că e o conspirație împotriva Craiovei din partea
acestui domn. Arma secretă a lui Avrram sunt tușierii, cu ăștia ne
face. Poate are obligații la alții, cu foști conducători sau
actuali din fotbalul românesc. A fost cea mai neinsiprată decizie
numirea lui Avram, vis-a-vis de numirea unui președinte la CCA. Vă
zic din surse sigure că am aflat că la meciul de la Timișoara a
fost delegat Hațeganu, și cu două zile înainte a fost
schimbat!”
, a declarat Mititelu, la gsptv.

Finanțatorul s-a referit și la jocul Universității și a comentat
lipsa suporterilor din tribunele arenei „Ion Oblemenco”:
„Am avut moment foarte bune, bune, și mai puțin bune. Cred
că suntem în creștere și, cu încă un rezultat sau două bune, putem
deveni formația pe care o așteptau suporterii în acest an. E frig
la Craiova, foarte frig, au fost trei zile ploioase. Cred că ăsta a
fost principalul motiv, și ora târzie, 21.45, prima dată când jucăm
acasă la această oră”.

Publicat: 04 10. 2009, 00:25
Actualizat: 04 10. 2009, 08:30