SINCERITATE | Laszlo Sepsi pune degetul pe rană: „Am resimțit mereu antipatia pentru o echipă din Ardeal, dintr-un oraș unguresc”. Fundașul crede că ASA e campioana morală a Ligii 1

  • Laszlo Sepsi, fundașul de 28 de ani al echipei ASA Tg. Mureș, crede că nimeni nu-și dorește ca echipa sa să câștige titlul în Liga 1, dar recunoaște că mureșenii nu meritau să bată la Giurgiu.
  • Jucătorul spune că ASA Târgu Mureș se poate considera deja campioana morală a acestui sezon pentru că a bătut Steaua de două ori, dar mai crede și că bucureștenii vor fi campioni pe merit dacă înving la Iași.

Laszlo Sepsi e sincer și spune că echipa sa nu ar fi meritat victoria la Giurgiu, duminică, acolo unde a pierdut cu Astra, scor 1-3, nu recunoaște conflictul cu Marius Șumudică, antrenorul adversarei din etapa a 33-a a Ligii 1, și crede că Junior Morais trebuia eliminat. Sepsi spune că Steaua va fi o campioană meritorie dacă va învinge la Iași pe CSMS și semnalează două mari probleme pe care le-a întâlnit într-un campionat pe care îl consideră corect: antipatia pentru ASA Târgu Mureș, pe motiv că vine dintr-un oraș ardelean cu populație de origine maghiară, și lipsa generală de încredere în deciziile arbitrilor.

ProSport: Laszlo, a meritat ASA să câștige la Giurgiu?
Laszlo Sepsi: Nu meritam să câștigăm la Giurgiu, după aspectul jocului.

S-a simțit oboseala în ultimele voastre meciuri?
Nu vreau să găsim scuze acum, dar e normal ca după atâtea meciuri să se simtă o acumulare de oboseală și stres.

Simți că ați pierdut titlul aseară?
Rămâne de văzut ce se va întâmpla. Speranța moare ultima. Va fi foarte greu însă să mai câștigăm titlul, pentru că Steaua este o echipă care știe să joace meciurile decisive. Noi suntem oricum mândri că am relansat campionatul.


Rezultatele bune din acest sezon de la ASA Târgu Mureș s-au datorat și grupului foarte unit pe care l-au creat jucătorii. Foto: Facebook Sepsi

„E urât să ne punem tot timpul speranța în comisii”

Ai avut un conflict cu Șumudică la finalul meciului…
N-am avut niciun conflict cu Șumudică. Nu vreau să intru în conflict cu nimeni.

Ai văzut când Morais a primit roșu de la Colțescu?
N-am văzut din teren eliminarea lui Morais, dar am văzut pe reluările video.

Ai speranța că veți câștiga la „masa verde”?
E urât că tot timpul ne punem speranțele în Comisii, în fotbalul românesc. Nu știu dacă există vreun motiv. Probabil meciul de aseară, la care am prins o zi mai proastă.


Sepsi crede că ASA Târgu Mureș va fi o campioană morală a acestui sezon în cazul în care nu va reuși să câștige trofeul. Foto: Alexandru Hojda

„ASA e campiona morală. Am bătut Steaua cu Sînmărtean și Szukala”

Dacă se pierde titlul veți fi triști sau bucuroși pentru ocupare unui loc nesperat la început?
Normal că acum suntem triști, dar și locul doi e o performanță extraordinară pentru Târgu Mureș. Să nu uităm că suntem o nou-promovată. Sper să se continue aceste performanțe și să rămână o echipă importantă și în viitor.

Este ASA campioana morală a acestui sezon?
Eu spun că ASA se poate numi oricum campioana morală a acestui campionat, pentru că am bătut Steaua de două ori și am făcut-o chiar în fața echipei bune a lor, cu Sânmărtean, Szukala, Keșeru. S-a demonstrat că ne putem bate cu ei. În plus am simțit mereu o antipatie din partea tuturor, inclusiv din partea mass-media. Poate pentru că suntem o echipă din Ardeal, dintr-un oraș unguresc, probabil a deranjat. Toți țineau cu Steaua și nu era nimeni de partea noastră.


Mureșenii nu mai au în propriile mâini șansa de a obține titlul de campioni în Liga 1. Înfrângerea de la Giurgiu i-a coborât pe locul doi cu o etapă înainte de finalul sezonului. Foto: Facebook Sepsi 

„A fost un campionat corect”

Este Steaua o campioană meritorie?
Dacă vor câștiga înseamnă că au meritat.

A fost un campionat jucat corect?
Eu zic că da. Chiar dacă au fost probleme de arbitraj în acest campionat, până la urmă toți greșim.

Vei pleca de la ASA? Se spune că ai oferte din Franța.
Nu pot spune nimic. Mai este un meci și vom vedea.

30 de meciuri, toate ca titular, a adunat Laszlo Sepsi în acest sezon de Liga 1 pentru ASA Târgu Mureș

  • Cu o etapă înainte de finalul sezonului în Liga 1, ASA Târgu Mureș a căzut pe locul doi, la două puncte în spatele Stelei. Titlul de campioană se decide în ultima rundă, joi, însă transilvănenii stau acum la mâna noului lider.
  • ASA Târgu Mureș joacă pe teren propriu, joi, de la ora 20:00, cu Oțelul Galați (locul 17), în timp ce Steaua are meci în deplasare, de la aceeași oră, cu CSMS Iași (locul 10). Orice alt rezultat în afară de victorie pentru bucureșteni, cumulat cu un succes al grupării lui Liviu Ciobotariu, îi face pe mureșeni campioni. Ar fi o premieră pentru România ca o nou-promovată să obțină un astfel de trofeu.
Publicat: 26 05. 2015, 08:08
Actualizat: 26 05. 2015, 08:09