Președintele sindicatului fotbaliștilor (AFAN), Dumitru Costin, a avut miercuri o întâlnire cu omologul său de la ANAF, Sorin Blejnar, pentru a găsi soluții față de amenințarea reprezentată de recuperarea de către stat a TVA-ului aferent câștigurilor sportivilor în intervalul 2006-2010.
ProSport a informat zilele trecute că sportivii cu câștiguri mai mari de 35.000 de euro, plătiți în baza unor convenții civile în perioada 2006-2010 vor primi în curând somații fiscale, în baza cărora vor fi obligați să plătească statului TVA pe sumele respective, plus penalități. Această perspectivă este considerată de către cei în cauză revoltătoare pentru că vorbim de zeci de mii de euro pe care se trezesc că îi pierd acum după ce, la momentul încheierii contractelor, nu au fost informați că ar trebui să plătească ceva.
Unii pot scăpa!
Dumitru Costin și Sorin Blejnar s-au întâlnit miercuri, stabilindu-se câteva direcții de lucru favorabile sportivilor. „Am convenit ca după Paște să facem o echipă mixtă, AFAN – ANAF pentru a concepe o procedură simplă și clară prin care sportivul să înțeleagă ce se întâmplă și să-și calculeze singur cât ar avea de plată, ca să nu fie luat pe nepregătite. Le vom face sportivilor și toate recomandările necesare verificării modului în care clubul și-a respectat obligațiile fiscale de angajator. Există contracte în care sunt specificate sume nete și obligația clubului de a suporta dările către stat. Acolo se poate face ceva!”, a explicat șeful AFAN.
Înghețare și reeșalonare
Mai mult, Costin și Blejnar au discutat și despre posibilitățile de diminuare a sumelor în cauză sau chiar de anulare a lor. „Ca variantă de lucru, sperăm să obținem ca sportivii să plătească doar suma de bază, iar penalitățile să fie înghețate la valoarea de acum și reeșalonate. O amnistie totală e greu de obținut, pentru că devine deja o obțiune politică. S-ar crea un precedent care să fie ulterior invocat și de alte categorii sociale. Oricum, anticipez multe procese între sportivi și cluburi sau sportivi și ANAF”, spune Dumitru Costin.
500 de sportivi, conform unei prime estimări, sunt în situația de a fi obligați să plătească TVA pentru câștigurile din anii trecuți. 300 provin din Liga I de fotbal, 100 din liga a II-a și 100 din alte ramuri sportive
„Domnul Blejnar s-a arătat a fi foarte deschis găsirii de soluții care să ușureze situația sportivilor care vor intra sub incidența plătirii TVA pentru câștigurile din trecut”,Dumitru Costin, președinte AFAN
Da, e adevărat că am declanșat o operațiune de verificare a persoanelor fizice cu câștiguri de peste 35.000 de euro din 2006 până în prezent, categorie în care intră și mulți sportivi!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER