Sindicatul fotbaliștilor a intrat în acțiune! Scapă jucătorii de Fisc?
Președintele sindicatului fotbaliștilor (AFAN), Dumitru Costin,
a avut miercuri o întâlnire cu omologul său de la ANAF, Sorin
Blejnar, pentru a găsi soluții față de amenințarea reprezentată de
recuperarea de către stat a TVA-ului aferent câștigurilor
sportivilor în intervalul 2006-2010.
ProSport a informat zilele trecute că sportivii cu câștiguri mai
mari de 35.000 de euro, plătiți în baza unor convenții civile în
perioada 2006-2010 vor primi în curând somații fiscale, în baza
cărora vor fi obligați să plătească statului TVA pe sumele
respective, plus penalități. Această perspectivă este considerată
de către cei în cauză revoltătoare pentru că vorbim de zeci de mii
de euro pe care se trezesc că îi pierd acum după ce, la momentul
încheierii contractelor, nu au fost informați că ar trebui să
plătească ceva.
Unii pot
scăpa!
Dumitru Costin și Sorin Blejnar s-au întâlnit miercuri,
stabilindu-se câteva direcții de lucru favorabile sportivilor. „Am
convenit ca după Paște să facem o echipă mixtă, AFAN – ANAF pentru
a concepe o procedură simplă și clară prin care sportivul să
înțeleagă ce se întâmplă și să-și calculeze singur cât ar avea de
plată, ca să nu fie luat pe nepregătite. Le vom face sportivilor și
toate recomandările necesare verificării modului în care clubul
și-a respectat obligațiile fiscale de angajator. Există contracte
în care sunt specificate sume nete și obligația clubului de a
suporta dările către stat. Acolo se poate face ceva!”, a explicat
șeful AFAN.
Înghețare
și reeșalonare
Mai mult, Costin și Blejnar au discutat și despre posibilitățile de
diminuare a sumelor în cauză sau chiar de anulare a lor. „Ca
variantă de lucru, sperăm să obținem ca sportivii să plătească doar
suma de bază, iar penalitățile să fie înghețate la valoarea de acum
și reeșalonate. O amnistie totală e greu de obținut, pentru că
devine deja o obțiune politică. S-ar crea un precedent care să fie
ulterior invocat și de alte categorii sociale. Oricum, anticipez
multe procese între sportivi și cluburi sau sportivi și ANAF”,
spune Dumitru Costin.
500 de sportivi,
conform unei prime estimări, sunt în situația de a fi obligați să
plătească TVA pentru câștigurile din anii trecuți. 300 provin din
Liga I de fotbal, 100 din liga a II-a și 100 din alte ramuri
sportive
„Domnul Blejnar s-a arătat a fi foarte deschis găsirii de soluții
care să ușureze situația sportivilor care vor intra sub incidența
plătirii TVA pentru câștigurile din trecut”,Dumitru Costin,
președinte AFAN
Da, e adevărat că am declanșat o operațiune de verificare a
persoanelor fizice cu câștiguri de peste 35.000 de euro din 2006
până în prezent, categorie în care intră și mulți sportivi!