Singuri „acasă”! Steaua resimte din plin lipsa suporterilor la meciurile de pe teren propriu. Vicecampioana a pierdut, pe Arena Națională, puncte importante în lupta pentru titlu
În fața unei audiențe foarte scăzute, circa 1.500 de oameni, Steaua a ratat duminică ocazia să se distanțeze la 6 puncte în fruntea clasamentului, după 0-0 cu FC Botoșani în etapa a 17-a din Liga 1, și își continuă parcursul slab în meciurile de pe teren propriu. Steaua nu mai reușește să inspire teamă în meciurile de pe teren propriu în acest sezon, iar avansul de 4 puncte pe care-l are în clasament este iluzoriu, pentru că, dacă nu ar fi existat depunctările din cauze financiare, CFR Cluj ar fi fost, la această oră, în postura de a prelua șefia cu o victorie luni, în fața echipei Pandurii.
Din cele nouă meciuri disputate de formația lui Laurențiu Reghecampf „acasă” până acum, în actualul sezon al Ligii 1, vicecampioana a reușit patru victorii, trei egaluri și a pierdut două partide. Mai exact, Steaua a cedat nu mai puțin de 12 puncte în meciurile disputate pe Arena Națională, care de cele mai multe ori a rămas aproape goală, lucru ce pare că este resimțit din plin de jucători. Obișnuiți cu atmosfera din anii trecuți, când suporterii umpleau sectoarele Arenei Naționale și la meciurile considerate mai slabe, jucătorii Stelei s-au trezit dintr-o dată părăsiți de spectatori.
Linia de clasament a Stelei, sezonul 2016/2017, la sfârșitul etapei a 17-a
În atmosfera dezolantă de pe cel mai mare stadion al țării, Steaua a pierdut meciurile CFR Cluj (1-2) și Gaz Metan Mediaș (0-1) și a cedat puncte în meciurile cu FC Botoșani, CSM Politehnica Iași și Astra Giurgiu. Faptul că steliștii simt lipsa suporterilor la meciurile de „acasă” este scos în relief de forma pe care o arată la meciurile din deplasare. În cele 8 partide jucate în afara Bucureștiului, Steaua a câștigat de 6 ori, a făcut un egal și a pierdut o dată, adunând 19 puncte.
Prin comparație, în sezonul 2012/2013, când Steaua cucerea titlul de campioană și avea fanii alături, vicecampioana României a câștigat 15 dintre cele 17 meciuri jucate pe teren propriu, a remizat o dată și a pierdut o singură partidă. A obținut 46 de puncte din cele 50 disponibile și a primit numai 12 goluri, inscriind nu mai puțin de 41.
Linia de clasament a Stelei, sezonul 2012/2013, la finalul sezonului
Scandalul mărcii „Steaua”, dar și jocul puțin atractiv au ajutat suporterul stelist să-și piardă pofta de a mai veni la stadion
Din momentul izbucnirii scandalului dintre CSA și FC Steaua, clubul patronat de Gigi Becali nemaiavând voie să folosească sigla, Steaua a pierdut sprijinul „ultrașilor” de la ambele peluze și, în ciuda faptului că o nouă galerie s-a format, tribunele rămân mai mult goale. Audiența scăzută din meciurile de pe teren propriu este cauzată și de eclipsa de formă prin care trec elevii pregătiți de Laurențiu Reghecampf. Lipsa unui marcator autentic, lipsa traseelor de joc și a stropului de „magie”, care în trecut era oferit de Lucian Sânmărtean, fac ca pe stadion să fie prezenți din ce în ce mai puțini spectatori.
„Uniți nimeni nu ne poate învinge!” – Mesaj al Peluzei Nord la meciul Steaua – Legia 1-1, în play-off-ul Ligii Campionilor din august 2013
Unitatea la care făceau referire suporterii „roș-albaștri„ în mesajul coregrafiei din 2013 a dispărut, iar fotbaliștii par vulnerabili în fața acestui fenomen. Mai mult, dacă în trecut „ultrașii„ realizau coregrafii și mesaje la fiecare meci important al echipei, în prezent episodul „Doar Dinamo București„ , de la meciul cu Manchester City, din play-off-ul Ligii Campionilor, este încă viu în amintirea suflării steliste.
12 puncte a pierdut Steaua în acest sezon pe teren propriu
4 puncte a cedat formația lui Laurențiu Reghecampf în sezonul 2012/2013, în meciurile de „acasă”
4 victorii în 9 meciuri a reușit Steaua în actuala stagiune pe Arena Națională