Singurul avantaj al „câinilor” după retrogradarea lui Poli!** Ce spune Badea de datoriile lui Dinamo

Președintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat pentru
MEDIAFAX, că singurul
avantaj al faptului că FC Timișoara nu a primit licența pentru
sezonul viitor este că jucătorii „alb-roșii” vor avea o vacanță mai
lungă, prin intrarea în turul III preliminar al Ligii Europa.

„Dinamo își putea crea prin rezultatele proprii din
timpul campionatului un avantaj mai mare decât cel oferit de
nelicențierea cluburilor FC Timișoara și Gloria Bistrița. Dacă am
fi terminat pe locul patru în calsament și am fi reușit câștigarea
Cupei României am fi avut un avantaj mai substanțial. În condițiile
actuale, singurul avantaj este că echipa va beneficia de o vacanță
mai lungă”
, a spus Badea.

Referitor la datoriile pe care clubul le are față de jucători și
alte societăți, Badea a afirmat că acestea se află în termenele
legale: „Toate datoriile pe care le are FC Dinamo sunt în
limitele regulamentelor sportive și a termenelor
contractuale”.

Astfel, bănățenii nu vor mai evolua în preliminariile Ligii
Campionilor, locul lor urmând a fi luat de FC Vaslui, calificată
inițial în Europa League. Dinamo ar fi trebuit să intre în Liga
Europa în turul II preliminar, dar după ce FC Timișoara nu a primit
licența va juca direct în turul III preliminar al competiției.

Publicat: 01 06. 2011, 13:01
Actualizat: 01 06. 2011, 13:02