Singurul jucător de națională al Ceahlăului, Vlad Achim, se întoarce la echipă: „Am convenit să joc până în vară”. Mijlocașul nu a fost luat de Ze Maria în cantonamentul din Italia
- Presat de situația dificilă prin care trece clubul, antrenorul Ze Maria l-a rechemat la echipă pe Vlad Achim, golgheter al Ceahlăului, fotbalist pe care nu l-a primit în cantonamentul din Italia.
- Vlad Achim este singurul jucător al Ceahlăului aflat în circuitul echipei naționale antrenate acum de Anghel Iordănescu.
Ceahlăul Piatra Neamț este una dintre echipele din Liga 1 cu cea mai proastă situație în acest moment, atât sportiv, cât și din punct de vedere financiar. Nemțenii și-au restructurat lotul în această iarnă, iar sub conducerea noului antrenor, brazilianul Ze Maria, rezultatele bune au întârziat să apară. Fanii Ceahlăului pun problemele și pe seama felului în care noul finanțator, Angelo Massone, a ales să gestioneze situația clubului, argumentând cu situația în care se află în acest moment Vlad Achim, singurul jucător al Ceahlăului aflat în circuitul echipei naționale a României.
Mijlocașul, cel care este și golgheterul Ceahlăului, a fost exclus din lot în această iarnă după ce a depus memoriu la comisiile LPF pentru a deveni jucător liber de contract. Achim a procedat în acest fel după ce Ze Maria nu l-a inclus în lotul Ceahlăului care a făcut deplasarea în Italia pentru cantonamentul de iarnă. Deși atunci absența lui Achim din lot era motivată de revenirea după o accidentare mai serioasă a fotbalistului, ulterior s-a dovedit că între cele două părți a existat un conflict.
Totuși, știrea pentru fanii Ceahlăului este dată de faptul că șefii clubului au dat semne că sunt dispuși să încerce readucerea lui Vlad Achim la echipă. „Am ajuns la o înțelegere cu conducerea și voi continua până în vară la Ceahlăul. Voi fi în lot atunci când antrenorul va considera că sunt pregătit„, a spus Achim pentru ProSport. În seria de măsuri curioase luate de noua conducere a Ceahlăului intră și rechemarea la echipă a fundașului Alexandru Ichim. Acesta fusese anunțat că este liber să plece de la club, însă problemele de lot i-au determinat pe șefii Ceahlăului să îl readucă la echipă. Mai mult, Ichim a fost și căpitanul echipei în ultima etapă, la 1-1 cu Pandurii Tg. Jiu.
Angelo Massone, noul patron de la Ceahlăul, a încercat vara trecută să pună mâna pe Rapid, acțiune eșuată. Italianul a mai trecut și pe la alte echipe din Europa, fiind acuzat de suporterii echipei Livingstone, din Scoția, că a făcut afaceri cu prețul distrugerii clubului, pe care l-a falimentat. Președintele scoțienilor, McDougall, a declarat pentru presa locală că Massone a încasat 4 milioane de lire sterline pe fotbaliști, dar în club n-a intrat niciun ban și că a folosit echipa ca să-și plătească propriile datorii.