Chiar dacă nu a trecut nici o săptămână de când a preluat banca tehnică a Stelei, Sorin Cîrțu și-a atras deja respectul jucătorilor și al suporterilor.
Deși nu are un trecut roș-albastru, galeria l-a plăcut imediat pe noul antrenor al Stelei. „Cîrțu va aduce disciplina, ăsta e motivul pentru care-l susținem”, au dezvăluit suporterii. Și „Sorinaccio” i-a transmis patronului că, fără fani, Steaua nu va face performanță, iar Gigi Becali a ieșit imediat pe ecran cu intenția de a mulțumi galeriei pentru încurajările din meciul cu „stegarii” și de a le spune că le va pune avocați la dispoziție pentru a câștiga procesele cu Jandarmeria, în urma conflictelor din Giulești.
În cursul acestei săptămâni, ultrașii Peluzei Nord îl vor vizita la stadion pe Sorin Cîrțu. „Niciun reprezentant al peluzei nu a vorbit până acum cu nea Sorin, dar am stabilit ca în cursul acestei săptămâni să mergem și noi la stadion să discutăm cu el. Are susținerea noastră, el ne-a respectat decizia și l-a pus pe Tătărușanu căpitan. Și el și-a dat seama că îl vom susține, la Buzău am fost 300. Am ales să fim lângă el”, au dezvăluit surse din cadrul galeriei steliste.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER