Șiretlicul becalian**
Decizia luată de LPF de a închide porțile stadionului din Ghencea pentru meciul cu Unirea Urziceni îl pune în dificultate pe Gigi Becali. Patronul Stelei vrea cu orice preț să vadă jocul din lojă, iar pentru asta va prelua, în caz de urgență, o funcție în conducerea clubului.
În trecut, suspendările lui Gigi Becali s-au ținut lanț. Lunile au curs cu dărnicie din partea comisiilor FRF și l-au adus acum pe patronul roș-albaștrilor în situația de a nu-și mai ști statutul: suspendat ori ba?
„Trebuie să fiu la birou!”
Cum latifundiarul vrea să vadă pe viu cum evoluează echipa sa în fața campioanei, va fi nevoit să recurgă la un șiretlic. „Nu știu dacă mai sunt suspendat. Oricum, dacă nu se clarifică problema, o să se convoace Adunarea Generală a clubului și o să decidă să devin membru al Consiliului de Administrație. Eu n-o să vin la meci duminică seara, dar trebuie să fiu prezent la birou, să muncesc”, a dezvăluit Becali la Sport.ro, râzând în hohote.
Salvarea sa poate veni din partea președintelui Valeriu Argăseală. Oficialul stelist se va deplasa în cursul acestei zile la sediul FRF pentru a se edifica în privința acestei probleme. „Eu știu că patronul nu mai este suspendat, dar ca să nu riscăm inutil, mă voi duce la federație și voi lua o hârtie oficială pentru a vedea exact care îi este statutul acum”, a spus Argăseală.