„Sisi”, la a patra operație
Ghinioanele continuă pentru fundașul central, care de două
decenii evoluează doar la Universitatea. După ce în 2005 a fost
operat de 3 ori și a revenit abia în 2009 din pricina unei
accidentări la genunchiul piciorului drept, Zolt Szilagyi s-a
accidentat din nou la un antrenament, săptămâna trecută. Genunchiul
genunchiului stâng a cedat de această dată. „Sisi” a fost operat la
Cluj în această dimineață la ligamentele încrucișate ale
genunchiului stâng și va sta pe tușă încă cel puțin șase luni.
„A fost alegerea sa să se opereze la Cluj. Clubul îi va
plăti intervenția și îl așteptăm să revină. Are foarte mare
ghinion. Păcat pentru că e un băiat foarte sufletist”, a
spus Florian Walter.