Sistemul cu 16 echipe**, cel mai eficient după Revoluție
La întâlnirile din această săptămână cu oficialii cluburilor din
Liga a II-a și a III-a, președintele FRF, Mircea Sandu, a promis
schimbarea sistemului competițional până în 2013 sau 2014.
Obiectivul: o serie de Liga a II-a cu 18-20 de echipe, iar în Liga
a III-a patru serii a câte 16 echipe, dar și un al patrulea eșalon
pe regiuni. Întrebarea care se naște văzând acest plan este ce se
va întâmpla cu Liga I.
Reducerea numărului de echipe din ligile inferioare ar trebui să
atragă, în mod automat, și reducerea numărului de formații din Liga
I. Excluzând țările cu un fotbal puternic din Europa – Spania,
Germania, Franța, Italia și Anglia -, doar Turcia, Olanda și
România au în prima ligă 18 echipe. Rând pe rând, multe țări și-au
redus numărul de echipe, în special pentru a concentra valorile și
pentru ca formațiile care ajung în cupele europene să aibă un
parcurs cât mai lung posibil. Belgia, Azerbaidjan, Belarus,
Georgia, Irlanda, Letonia, Țara Galilor și Kazakhstan au redus
numărul formațiilor din prima ligă începând cu 2008.
În ultimii trei ani au existat și campionate care au crescut
numărul de echipe, dar niciunul nu a depășit 16. Astfel, Croația,
Israel, Serbia și Norvegia au urcat de la 12 sau 14 la 16 formații,
iar Moldova și Macedonia au 12 echipe, în loc de 11. Lituania a
crescut de la 8 la 11 formații, în 2010.
„Patronii
decid reducerea numărului de echipe”
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a
declarat pentru ProSport că o
eventuală reducere a numărului de formații din Liga I poate fi
decisă doar de către patronii echipelor, în cadrul unei Adunări
Generale.
„Reducerea numărului de echipe din ligile inferioare se
face din motive economice. Viața patronilor din fotbalul mic este
extrem de dificilă și este mult mai bine să se restructureze Liga a
II-a și a III-a. Din punctul meu de vedere, în Liga I aș vrea să
rămână 18 formații. Mizez pe o creștere economică în viitorii ani
și pe o redresare a afacerilor patronilor care susțin financiar
echipele. Oricum, conducătorii grupărilor pot decide reducerea
numărului de formații din Liga I, dar numai la Adunarea
Generală”, a spus Dragomir.
Bacău,
în sferturile UEFA! UTA a trecut de Feyenoord
Liga I a avut 16 echipe în sezonul 1947/1948, între anii
1968-1973 și 2000-2006. În acele intervale de timp, echipele
românești care ne-au reprezentat în Europa au obținut performanțe
deosebite. Astfel, în 1969/1970, Dinamo Bacău a ajuns până în
sferturile Cupei UEFA. Un sezon mai târziu, UTA a eliminat-o pe
Feyenoord în primul tur al Cupei Campionilor, olandezii fiind la
acea dată deținătorii trofeului, iar în 1971/1972, Steaua a
eliminat-o pe FC Barcelona și a ajuns în sferturile Cupei Cupelor.
Mai târziu, în sezonul 2005/2006, Steaua și Rapid și-au disputat un
loc în semifinalele Cupei UEFA. Echipa din Ghencea a avut câștig de
cauză, iar în turul următor a fost la câteva minute de finală după
dubla dramatică cu Middlesbrough. Totuși, Steaua a câștigat CCE în
1986 și a jucat finala aceleiași competiții în 1989, când Divizia A
avea 18 echipe.
„Cred că cel mai oportun sistem ar fi cel de playoff cu 14
echipe. Așa ar crește și valoarea jucătorilor, interesul
spectatorilor, dar și banii din televizări” Arpad Paszkany,
patron CFR Cluj
„Cred că se va face o selecție naturală. Dacă vom reuși să
trecem de procesul de licențiere din primăvară, unul mult mai
complex decât până acum, înseamnă că merităm să mergem mai departe
în aceeași formulă” Marius Stan, președinte Oțelul
„Nu am dori reducerea numărului de echipe. S-ar reduce aria
de selecție. Cu cât sunt mai mulți sportivi în competiție, cu atât
se pot descoperi mai ușor valorile” Jean Pădureanu, președinte
Gloria Bistrița
„În acest moment, singura echipă care stă bine din punct de
vedere sportiv în Liga I este Gaz Metan. Dacă economia României nu
va da semne de redresare, cu siguranță și la noi se va reduce
numărul de echipe din Liga I” Dumitru Dragomir, președinte
LPF
PERFOMANȚELE
ROMÂNEȘTI ÎN EUROPA ÎN ANII ÎN CARE LIGA I A AVUT 16
ECHIPE
SEZON
PERFORMANȚĂ‚
1969/1970 Dinamo Bacău a ajuns în sferturile Cupei
UEFA
1970/1971 UTA a eliminat-o pe Feyenoord din Cupa
Campionilor
1971/1972 Steaua a ajuns în sferturile Cupei
Cupelor, după ce a eliminat-o pe FC Barcelona
1972/1973 UTA a ajuns până în sferturile Cupei
UEFA
1972/1973 Rapid a ajuns până în sferturile Cupei
Cupelor
2004/2005 Steaua a ajuns în optimile Cupei UEFA,
trecând de grupe
2005/2006 Steaua a ajuns în semifinalele Cupei
UEFA, după ce a eliminat în sferturi Rapidul
2006/2007 Steaua ajunge pentru prima dată după 10
ani în grupele Ligii Campionilor
2006/2007 Dinamo a trecut de grupele Cupei
UEFA
STATISTICĂ‚: Răzvan Toma