Ovidiu Hațegan, unul dintre cei mai buni arbitri din România, a vorbit despre posibilitatea ca sistemul VAR să fie implementat la începutul sezonului 2020 – 2021, iar acesta le-a dat o veste proastă conducătorilor din Liga 1.
Centralul susține că sistemul VAR este tot mai departe de Liga 1, toate acestea deoarece pregătirea arbitrilor a fost oprită din cauza pandemie de Covid-19 care a afectat toată omenirea. Acesta este de părere că arbitrajul video ar putea fi folosit în România începând cu returul sezonului 2020 – 2021.
„Speră să facem acești pași cât mai rapid. Este dificil în acest moment să organizezi cursuri practice. În momentul în care ai acele antrenamente ai și o anumită presiune și trebuie să reacționezi în mod corect. Nu toată lumea este făcută pentru a fi arbitru video. Trebuie să ai anumite calități și de asta în fiecare sport sunt cei top, cei buni și cei care trebuie să își îmbunătățească calitățile.
Eu cred că este cam devreme să vorbim de VAR în toamnă. Aceste 3 luni ne-au ținut pe loc. Noi ne gândeam că până la începerea sezonului 2020-2021 puteam să fim pregătiți din toate punctele de vedere, dar acum sunt reticient. Eu cred că un termen ar fi un retur al sezonului următor, dacă lumea se pune în mișcare după această pandemie. E prea devreme să ne gândim la VAR”, a spus Ovidiu Hațegan pentru emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
„Acum facem testele pentru Covid-19. Urmează ca săptămâna viitoare să facem vizita medicală, iar apoi o să dăm testele fizice. Este un plan bine stabilit ca și cum am începe un nou sezon. Respectăm absolut toate recomandările, o să fim câte 3 pe teren și o să dăm testele fizice. O să fie o muncă titanică”, a mai spus Ovidiu Hațegan pentru sursa citată mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER