Site-ul oficial al FRF a precizat, referitor la declarația Dumitru Dragomir conform căreia, dacă se va ajunge la depunctări pentru declarații, campioana va fi decisă de FRF, că însuși președintele LPF a fost de acord cu decizia depunctării.
"Însuși domnul Dragomir, în cadrul ședințelor Comitetului Executiv al FRF, a fost de acord cu adoptarea acestei decizii. De altfel, inițiativa introducerii respectivei prevederi regulamentare a aparținut chiar conducătorilor de cluburi din Liga I, fiind susținută și de reprezentanții acestora în Comitetul Executiv al FRF. În plus, nu FRF sau comisiile ei (care vor aplica regulamentul) ar fi culpabile pentru apariția unor asemenea situații, ci exclusiv conducătorii de cluburi, antrenorii sau jucătorii care ar face declarații calomnioase și jignitoare", se arată în precizarea FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER