Situație dificilă la o echipă din play-off. „Jucătorii străini au plecat! Erau speriați și nu puteam să-i țin”
Valeriu Iftime, patronul formației FC Botoșani, a dezvăluit că o mare parte dintre stranierii de la echipa sa au ales să plece din România după ce țara noastră a fost afectată de pandemia de coronavirus.
Jucătorii străini au fost lăsat să plece de la o echipă din play-off
Antrenamentele la FC Botoșani au fost oprite în urmă cu două săptămâni, iar jucătorii străini de la echipa pregătită de Marius Croitoru au plecat din România, chiar dacă conducerea nu a decis până în prezent să le reducă salariile, așa cum s-a întâmplat la mai multe echipe din Liga 1.
„Avem 13 străini, dintre care şapte sunt plecaţi şi şase în România. Acum două săptămâni a plecat şi Rodriguez. Cei care sunt aici au familiile pastreză legătură cu restul, doar sunt botoşăneni prin adopţie. Nu puteam să-i ţin, erau destul de speriaţi, iar tuturor celor care au vrut să plece le-am dat drumul.
N-am vrut deloc să fac un război al nostru, al meu cu ei. Şi eu credeam că această stare pe care o avem acolo, presimţeam că va veni, am zis că e mai bine aşa decât să am remuşcări că i-am ţinut în România”, a spus Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, conform Telekomsport.
Mai mult, Valeriu Iftime a vorbit și despre situația creată de pandemia de coronavirus în Botoșani. „Avem tot ce ne trebuie, să dea Domnul să fie totul bine şi toată partea care ţine de teste şi de organizare, avem în Botoşani tot ce ne trebuie”.