Situație disperată la Rapid: „Jucătorii sunt neplătiți de 5 luni, nu se antrenează până când patronii nu discută cu ei”
Antrenorul formației Rapid, Sandu Tăbârcă, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că jucătorii săi sunt neplătiți de peste cinci luni și sunt hotărâți să nu se antreneze până când patronii nu vin să discute cu ei.
„Jucătorii au refuzat să se antreneze și azi. Sunt hotărâți să nu se pregătească până când cineva din conducerea clubului nu vine să discute cu ei. Iar eu îi înțeleg, sunt neplătiți de cinci luni, în afară de restanțele de anul trecut. Eu sunt în aceeași situație, ca de altfel toată lumea de la club”, a spus Tăbârcă.
Întrebat dacă există riscul ca jucătorii să refuze să se prezinte la meciul cu ACS Berceni, programat sâmbătă, în prima etapă a Ligii a II-a, tehnicianul a răspuns: „Noi ne gândim de la zi la zi, e prea departe ziua de sâmbătă. Oricum, este exclus ca în acel meci să folosim juniorii republicani, asta o spun din punct de vedere al clubului Rapid. Acum nu ne rămâne decât să așteptăm. Avem ceva promisiuni că vine cineva mâine. Vom vedea dacă vine”.
Ținând cont de situația clubului, Tăbârcă a afirmat că nu poate vorbi de obiectivul echipei în viitorul sezon. „Ar fi o utopie să vorbim acum despre asta. Nu putem vorbi de obiectiv pentru că noi nu știm ce se va întâmpla mâine. Pentru orice fel de obiectiv, o echipă are nevoie în primul rând de stabilitate. Iar a te hrăni de la o zi la alta nu este bine. Chiar dacă se vor da mâine niște bani, este imposibil ca jucătorii să devină zmei”, a explicat Sandu Tăbârcă.
Formația Rapid, retrogradată în liga secundă după o decizie a Curții de Arbitraj Sportiv, se confruntă cu grave probleme financiare, existând mari restanțe salariale față de fotbaliști și angajați.