Situație încinsă la Dinamo! Jucătorii pot deveni liberi de contract: „Am obținut schimbarea regulamentului de la 1 iulie!”

Jucătorii lui Dinamo București pot deveni liberi de contract. Formația patronată de Ionuț Negoiță se află într-o creștere de formă în ultimul timp. Aflată la un moment dat pe ultimul loc în Liga 1, echipa antrenată de Dusan Uhrin este, în prezent, la doar 2 puncte de Play-Off. Aseară, baieții lui Uhrin s-au impus în „Groapă” în fața Chindiei Târgoviște, scor 4-1, dar problemele sunt departe de a fi rezolvate.

Situația financiară a echipei este tot mai precară, jucătorii nefiind plătiți de mai bine de două luni. Deși Ionuț Negoiță a dat asigurări că până de Craciun vor fi virate toate salariile restante, în continuare planează incertitudinea asupra echipei.

Fotbaliștii lui Dinamo pot pleca oricând: „Pot deveni liberi dacă nu sunt plătiți 60 de zile”

Emilian Hulubei, Președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, a oferit o declarație prin care tulbură apele în ograda clubului din Ștefan cel Mare. Acesta a clarificat modul prin care jucătorii de la Dinamo pot depune memorii încă de azi.

Am vorbit cu jucătorii de la Dinamo, le-am explicat care e noua procedură: pot deveni liberi dacă nu sunt platiți 60 de zile. După o asemenea întârziere, trebuie trimisă notificare către club. Dacă salariile nu sunt plătite nici în următoarele 15 zile, jucătorul depune memoriu și devine liber.

Au existat jucători care au stat un an de zile neplătiți. Nu stiu de ce, că după o lună sau două în care nu ai luat salariul ar trebui să acționezi, să depui memoriu. Unii au stat neplătiți un an, chiar și un an și jumătate! Un jucător poate să depună memoriu la prima zi de neplată, nu trebuie să aștepți 60 de zile!

Aici mulți fac o confuzie. La 60 de zile poti cere rezilierea contractului, dar ca să ceri să fii plătit poți depune memoriu a doua zi de la data scandentă. Dacă trebuie să iei salariul pe 5 decembrie și nu l-ai încasat, pe 6 decembrie poți depunde memoriu. 

Am obținut schimbarea regulamentului de la 1 iulie și jucătorii pot deveni liberi de contracte dacă le intarzie salariile cu 60 de zile, nu cu 90 de zile, cum era înainte. Mai avem un obiectiv acum: juniorii să nu mai fie obligați să semneze contracte cu cluburile nici la 16 ani, nici la 19 ani”, a declarat Emilian Hulubei pentru GSP.

 

Publicat: 05 12. 2019, 15:38
Actualizat: 05 12. 2019, 15:40