Schimbările din această vară din curțile echipelor românești au avut drept rezultat scăderea audiențelor pe stadioane, prezența fiind și așa mică în sezonul trecut.
Concret, toate echipele care au jucat în această etapă au reușit să strângă împreună numai 36.300 de spectatori, față de cei 53.800 de fani în prima etapă din sezonul trecut. Adică cele 18 echipe n-ar fi reușit să umple National Arena, care are o capacitate de 55.000 de locuri.
Trebuie spus însă că, spre deosebire de perioada similară din anul trecut, Rapid a jucat cu terenul suspendat, însă era puțin probabil ca cifrele din sezonul trecut să fie doborâte. Dispariția din Liga I a lui Poli și a Craiovei, echipele cu cea mai bună medie de suporteri în sezonul trecut, a tras în jos numărul celor care au preferat să urmărească meciurile din tribune.
Cel mai urmărit meci a fost Voința – Steaua, care a adunat în tribune 10.000 de spectatori, pe locul doi fiind disputa dintre Dacia Mioveni și „U” Cluj, cu 6.000 de fani. Podiumul este completat de partida dintre Petrolul Ploiești și Oțelul Galați, cu 5.000 de suporteri.
O supriză neplăcută a fost la Cluj, acolo unde CFR a reușit să adune doar 5.000 de fani, asta în ciuda faptului că fosta campioană a arătat o formă excelentă în amicale. Situația se va schimba însă în bine după ce stadioanele lui Petrolul și „U”, echipe foarte iubite în România, vor fi inaugurate.
Statistică: liga1.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER