Situație INCREDIBILĂ‚ în etapa I! Cu DOAR 36.300 de fani în total, cele 18 echipe n-ar fi reușit împreună să umple National Arena!** Care a fost cel mai urmărit meci!

Schimbările din această vară din curțile echipelor românești au
avut drept rezultat scăderea audiențelor pe stadioane, prezența
fiind și așa mică în sezonul trecut.

Concret, toate echipele care au jucat în această etapă au reușit
să strângă împreună numai 36.300 de spectatori, față de cei 53.800
de fani în prima etapă din sezonul trecut. Adică cele 18 echipe
n-ar fi reușit să umple National Arena, care are o capacitate de
55.000 de locuri.

Trebuie spus însă că, spre deosebire de perioada similară din anul
trecut, Rapid a jucat cu terenul suspendat, însă era puțin probabil
ca cifrele din sezonul trecut să fie doborâte. Dispariția din Liga
I a lui Poli și a Craiovei, echipele cu cea mai bună medie de
suporteri în sezonul trecut, a tras în jos numărul celor care au
preferat să urmărească meciurile din tribune.

Cel mai urmărit meci a fost Voința – Steaua, care a adunat în
tribune 10.000 de spectatori, pe locul doi fiind disputa dintre
Dacia Mioveni și „U” Cluj, cu 6.000 de fani. Podiumul este
completat de partida dintre Petrolul Ploiești și Oțelul Galați, cu
5.000 de suporteri.

O supriză neplăcută a fost la Cluj, acolo unde CFR a reușit să
adune doar 5.000 de fani, asta în ciuda faptului că fosta campioană
a arătat o formă excelentă în amicale. Situația se va schimba însă
în bine după ce stadioanele lui Petrolul și „U”, echipe foarte
iubite în România, vor fi inaugurate.

Statistică: liga1.ro

Publicat: 26 07. 2011, 16:47
Actualizat: 26 07. 2011, 17:34