Sliskovic vrea să bată campioana:** „Nu avem altă opțiune! Jucătorii să-și dea sufletul pe teren!”

Antrenorul Blaz Sliskovic a declarat, duminică, într-o
conferință de presă, că singura opțiune a echipei Unirea Alba Iulia
la meciul cu Unirea Urziceni, programat luni, în etapa a XXIII-a a
Ligii I, este obținerea celor trei puncte puse în joc.

„Nu avem altă opțiune, trebuie să câștigăm cele trei
puncte care ne vor menține în cărți în ceea ce privește evitarea
retrogradării. Cu siguranță faptul că jucăm împotriva campioanei
României îi va motiva suplimentar pe jucătorii mei și dacă vom
alerga mai mult decât adversarul, dacă vom băga piciorul în contre,
vom și învinge. Fotbaliștii pe care îi antrenez trebuie să
conștientizeze un singur lucru pentru partida cu Urziceni, și anume
că au datoria să-și dea sufletul pe terenul de joc”
, a
spus Sliskovic.

Fotbalistul Adrian Olah a afirmat că înfrângerea din etapa
trecută, cu FC Timișoara, scor 6-0, a fost cea mai severă din
cariera sa. „N-am pierdut niciodată cu un asemenea scor
rușinos, însă în acest moment trebuie să ne remontăm și să învingem
Urziceniul. Eu zic că atâta timp cât încă matematic mai există
șanse pentru salvarea de la retrogradare trebuie să ne agățăm de
ele și să ne batem până la capăt. Suntem obligați să demonstrăm că
valoarea nostră nu este în niciun caz de ultimul loc, să facem un
joc bun și cu siguranță că atunci și rezultatul va fi unul pe
măsură
„, a precizat Olah.

Publicat: 21 03. 2010, 12:46
Actualizat: 21 03. 2010, 12:48