Sliskovici, șanse mari să vină la Brașov
FC Brașov ar putea avea un nou antrenor de saptamâna viitoare,
în persoana lui Blaz Sliskovici, cel care a pregătit pe Unirea Alba
Iulia în returul campionatului trecut. „Nu avem antrenor
deocamdată. Nu am semnat cu nimeni. E adevărat că am negociat cu
domnul Sliskovic și că sunt ceva șanse să vină la Brașov, dar nu am
semnat nimic. Oricum, trebuie ca luni sau marți să numim un
antrenor”, a spus președintele CA al FC Brașov, Ioan Neculaie.
Totuși, tehnicianul bosniac a acordat o declarație pentru
Adevărul în care spunea ca a semnat deja cu gruparea ardeleană: „Am
bătut palma cu patronul de la FC Brașov, Ioan Neculaie, și am
semnat un contract pe un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă un
an. Mă bucur că am făcut acest pas și sper să mă revanșez față de
fotbalul românesc, după ce am retrogradat sezonul trecut cu Unirea
Alba Iulia. Obiectivul meu nu va fi sigur salvarea de la
retrogradare, întrucât ne propunem să ocupăm un loc în prima parte
a clasamentului. Până în momentul plecării în cantonamentul din
Slovenia, vrem sa întărim lotul cu 3-4 jucători, posibil
străini”.
Altfel, Ioan Neculaie a spus stop plecarilor de la echipă, deși mai
mulți jucători sunt doriți de alte grupări din Liga 1: „Nu mai
pleacă niciun jucător”.
FC Brașov se va pregăti la poalele Tâmpei pâna pe 5 iulie, când
vor pleca în Slovenia, pentru un cantonament extern, care se va
încheia pe 16 iulie. „Stegarii” își vor stabili cartierul general
la Hotelul Radin din localitatea Radenci și vor disputa și câteva
partide de verificare.
articol scris de Bogdan POPESCU