SMS către căpitanul Cadu
Arpad Paszkany pune presiune nu numai pe antrenor, ci și pe
vestiar. Furios pe jocul echipei, patronul și-a avertizat dur
căpitanul printr-un SMS fără menajamente.
Paszkany a fost furibund la adresa echipei imediat după umilința
din Regie. „Am crezut că pe teren au intrat niște bucătari, niște
mecanici care le‑au furat tricourile adevăraților jucători ai
CFR-ului. Nu schimb însă antrenorul, deși rezultatele sunt de
cacao!”, a criticat finanțatorul.
La revenirea echipei la Cluj, Arpi și-a băgat în ședință
principalii colaboratori, pe președintele Mureșan și pe antrenorul
Mandorlini, la reședința proprie. Concluzia discuției i-a fost apoi
transmisă căpitanului echipei printr-un SMS, pe un ton vizibil
inflamat. „Voi ați băgat echipa în situația asta, voi să o
scoateți! Să fie clar!”, a sunat mesajul șefului către jucători.
Cadu are sarcina de a-și anunța colegii în vestiar astăzi, la
antrenamentul de după-amiază, de mesajul finanțatorului.