Venit pe banca Astrei pentru a-l înlocui pe Marius Măldărășanu la finalul a șapte etape în care fostul rapidist nu a cunoscut înfrângerea, Gigi Mulțescu (66 de ani) s-a speriat de forma fizică precară a fotbaliștilor săi și a luat și prima măsură, anulând amicalul pe care giurgiuvenii îl aveau programat cu Concordia Chiajna, miercuri.
Recunoscut pentru capacitatea de a readuce pe linia de plutire echipe aflate în degringoladă, „SMURD” are, de data aceasta, o altă misiune. Adus de Ioan Niculae pentru a patra oară în carieră pe banca Astrei, experimentatul antrenor trebuie să califice fosta campioană în play-off și, pentru a se asigura că toate lucrurile sunt în ordine, prima măsură luată la Giurgiu a fost o serie de teste fizice acordate noilor și, totodată, vechilor săi elevi.
Potrivit Telekom Sport, concluzia pe care a tras-o Mulțescu după primul contact cu jucătorii Astrei a fost una gravă: fotbaliștii nu ar fi la un nivel fizic care să-l mulțumească. Din acest motiv, Mulțescu a decis de urgență să anuleze partida amicală cu Concordia, pe care Astra o programase în ideea în care meciul de pregătire i-ar fi menținut în formă pe jucători în pauza competițională venită cu ocazia dublei cu Muntenegru și Serbia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER