Mircea Rednic își dorește la Dinamo un alt fost elev. După ce l-a adus pe Andrei Cristea pentru un preț modic de aproximativ 150.000 de dolari, acum tehnicianul din „Ștefan cel Mare” îl vrea și pe Florin Șoavă.
Cum vânzarea lui Andrei Mărgăritescu este o chestiune de zile, „China” fiind dorit de mai multe formații din Germania, ex-rapidistul este văzut drept un înlocuitor perfect în linia mediană.
Acționarii dinamoviști nu au fost foarte încântați când au auzit propunerea „Puriului”, însă prețul pentru care poate fi adus Șoavă a lăsat loc de negocieri. Actualmente la Spartak Moscova, închizătorul a primit o hârtie la mână din partea rușilor prin care poate semna cu orice club care oferă 100.000 de dolari.
Mircea Rednic a vrut să-l aducă pe fotbalistul în vârstă de 29 de ani încă de la primul său mandat în „Ștefan cel Mare”, însă atunci negocierile nu s-au finalizat. Din câte se pare, tehnicianul dorește să-l folosească titular pe Ropotan în centrul liniei mediene, Șoavă urmând să constituie mai mult o soluție pentru flancul stâng.
Sunt un jucător profesionist și aș evolua la Dinamo. Mi-a plăcut foarte mult să colaborez cu Mircea Rednic la Rapid, dânsul este cel mai bun antrenor alături de care am lucrat Florin Șoavă mijlocaș Spartak Moscova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER