Finanțatorul echipei Voința Sibiu, Ioan Hămbășan, ia în considerare să se retragă de la club după ce echipa sa a fost defavorizată de arbitri. Nemulțumirea acestuia e legată și de faptul că ieri a fost suspendat pentru 4 etape de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal pentru că ar fi pătruns la vestiarul arbitrului la meciul Sibiu – CFR.
„Așa ceva e incredibil, e mai mult decât băgatul pumnului în gură. Am fost informat și eu de oamenii din club că am fost suspendat pentru 4 etape și trebuie să plătesc o amendă de 2.400 de lei. Pentru ce? Nu am făcut nimic în afara regulamentului. Liga nu are bani și ia de la cluburile mici? Scrie și în raportul arbitrului Radu Petrescu că pe drumul către vestiare i-am spus că ar trebui să îi fie rușine pentru ce a făcut și l-am întrebat dacă știe cât de greu se fac banii din fotbal… Nici vorbă să îl înjur și nici nu am fost la vestiarul arbitrilor, acest lucru o poate confirma și observatorul partidei. E strigător la cer că sunt amendat, e o bătaie de joc. La iarnă voi analiza foarte bine situația. Dacă se vor continua cu arbitrajele ostile iau în considerare să mă retrag de la echipă. Sibiul va dispărea astfel din Liga I, nu cred că va dori cineva să preia clubul”, a spus Hămbășan în exclusivitate pentru www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER