Soluția pentru Gigi Becali vine din Anglia: „Liga Lăcomiei”!** De ce Liverpool, Steaua și granzii Europei pot strica fotbalul
Intenția lui Liverpool de a solicita pe viitor ca banii din drepturile de televizare să fie negociați separat de fiecare club în parte a suscitat discuții aprinse în Anglia.
Într-o analiză făcută de jurnalistul Peter Barrow de la The Examiner, reiese faptul că o astfel de măsură nu ar face altceva decât să mărească distanța dintre cluburile potente financiar și cele sărace, astfel că ar deveni imposibil pentru echipe de tradiție ca Aston Villa, Blackburn sau Nottingham Forest să mai spere măcar la cucerirea unui titlu de campioană.
Autorul subliniază aspectele negative ale acestei mutări transpunând această situație la un nivel european, enunțând o ipoteză conform căreia cluburile importante ar putea prefera să joace într-o ligă a bogaților, renunțând la competițiile interne doar de dragul banilor.
„Dacă în Anglia s-ar negocia separat drepturile de televizare și marile câștigătoare ar fi Liverpool, Manchester United, Manchester City, Arsenal, Tottenham și Chelsea, mă mir că inițiatorii acestei ipoteze nu s-au gândit să facă asta și pentru competițiile europene. Astfel, s-ar crea o SuperMegaLigă, în care să participe numai brandurile mari din fotbalul european. Pe lângă cele 6 formații mari din Anglia, s-ar înscrie pe listă Inter Milano, AC Milan, Juventus, Real Madrid, FC Barcelona și Bayern Munchen.
12 locuri ar fi deja ocupate, iar ca o competiție europeană să fie interesantă, ar putea fi invitate și alte formații de tradiție pe care iubitorii istoriei fotbalului le cunosc, ca Ajax, Benfica, Steaua Roșie Belgrad, Steaua București sau Celtic. Desigur, pe criteriul brand-ului, Aston Villa și Nottingham Forest ar fi mai bine cotate decât celelalte echipe englezești favorite, în fara lui Manchester United și Liverpool, însă aici nu mai este vorba despre tradiție. Este vorba despre bani grei, iar o formație ca Anji Machachkala, care a investit enorm, poate să fie preferată într-o astfel de întecere înaintea unor foste câștigătoare de Cupă a Campionilor, ca Feyenoord, Porto sau PSV Eindhoven.
Astfel, se poate ajunge ca anumite echipe să renunțe la întrecerile lor interne tradiționale, doar pentru a obține un premiu financiar mai consistent. Desigur, această lăcomie încă nu a devenit atât de puternică încât să stârnească o astfel de ambiție. Însă întrebarea este cât va mai dura până se va produce acest dezechilibru?”
În România, inițiatorul ideii de negociere separată a drepturilor de televizare a fost patronul stelist Gigi Becali, susținut de alte câteva cluburi bine cotate din Liga I.