ACS Poli primește sâmbătă, de la ora 18:00, vizita celor de la Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a 7-a din play-out. Timișoara nu a mai câștigat un meci de șase luni și are trei jucătorii cu memorii depuse, dar Adrian Neaga e optimist. Totuși, din cauza arbitrajelor de care echipa a avut parte în ultima vreme, managerul sportiv i-a dat un telefon lui Alexandru Deaconu, la CCA.
Poli are tot lotul valid pentru meciul cu Chiajna. Neaga spune că nu e un capăt de țară nici dacă se pierde acest joc. „Ne aflăm în fața unui meci foarte important pentru noi, dar nu decisiv. Suntem foarte concentrați pentru acest meci, băieții s-au pregătit extraordinar și sunt conștienți de importanța acestui meci. Nu vreau să exista o presiune pe jucători cum că e un meci capital, mai sunt 24 de puncte puse în joc până la final. Suntem foarte conștienți de importanța acestui joc, dar la fel de bine putem câștiga acest meci și să retrogradăm sau să pierdem și să facem egal și la finalul campionatului să ne salvăm”, a precizat noul antrenor al timișorenilor.
Dialog cu al doilea om de la CCA
După arbitrajele din ultima vreme, Neaga i-a dat un telefon lui Alexandru Deaconu, vicepreședinte CCA. „Îmi doresc un meci fără probleme de arbitraj și chiar fac un apel să ne trimită arbitrii nu din București. Să fie din alte zone, pentru că sunt destui. Se pot întâmpla să fie greșeli, dar să nu fie majore. Am sunat la domnul Deaconu, pentru că pe domnul Vassaras nu l-am văzut niciodata față în față. Ne-a spus că vor fi mai atenți la delegări”, a precizat tehnicianul.
Nemulțumiți de întârzierile salariale, Alexandru Țigănașu, Alexandru Ciucur și Gabriel Vașvari au depus memorii. Clubul le-a mai dat o parte din restanțe, pentru ca cei trei să își retragă memoriile. Neaga e optimist că nu îi va pierde pe cei trei fotbaliști.
Artean recunoaște că echipa simte presiunea rezultatelor
Mijlocașul Andrei Artean a recunsocut că echipa simte o presiune, pentru că nu s-a mai câștigat un meci de șase luni. De asemenea, jucătorul se teme că sosirea lui Ionuț Badea îi poate motiva pe ilfoveni. „Există o presiune din acest punct de vedere, pentru că inevitabil ne gândim la cele 15 meciuri fără victorie. Ne apasă presiunea câștigării acestui meci. Suntem pe un loc pe care nu și-l dorește nimeni din clubu nostru. Jocul din meciul cu Dinamo ne dă încredere, mai ales că suntem într-o nouă formulă, cu Rică Neaga. Cred că el ne-a adus mai multă încredere și asta se va vedea și în meciurile următoare. Cred la ei schimbarea antrenorului aduce un plus. Ne e frică să nu fie benefică pentru ei”, a declarat Artean.
ACS Poli e pe locul 7, retrogradabil, în play-out, cu 16 puncte, în timp ce Concordia se află pe poziția a 5-a, cu 19 puncte. Meciul cu Chiajna are loc sâmbătă, de la ora 18:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER