Unic candidat la postul de preşedinte al Universităţii Craiova, pentru alegerile care vor avea loc duminică, 10 aprilie, Sorin Cârţu a declarat că a început deja, împreună cu Marian Copilu, să contureze o listă de achiziţii de jucători pentru întărirea echipei. Gloria Craiovei Maxima spune că îşi doreşte să transfere doi fundaşi centrali, în condiţiile în care Marius Constantin se află la final de contract şi nu va mai continua în Bănie.
De asemenea, în funcţie de modul cum decurge recuperarea lui Lyes Houri, care a fost operat în luna ianuarie, se va decide dacă va fi adus un jucător pe postul de mijlocaş ofensiv.
Sorin Cârţu consideră însă că Universitatea Craiova ar da lovitura în mercato dacă l-ar readuce pe Alexandru Mitriţă, însă spune că acest transfer nu poate fi rezolvat decât de finanţatorul Mihai Rotaru, cel care este şi naşul atacantului de 27 de ani.
„Deja am început căutările împreună cu Marian Copilu, pe anumite posturi. Se ştie că Marius Constantin îşi termină contractul, trebuie să căutăm un fundaş central sau doi şi să nu mai simţim ce am simţit anul acesta. Screciu poate fi folosit şi la mijloc. Să vedem care este situaţia lui Houri, cum se va recupera… M-aş bucura să vină Mitriţă la noi, dar asta este numai decizia şi puterea patronului, pentru că la bugetul acesta, de 7,5 milioane de euro, nu-ţi permiţi să achiţi nu ştiu câţi bani pentru Mitriţă.
Numai patronul ar putea să rezolve chestia asta. Ar fi o butelie mare de oxigen pentru echipă, pentru compartimentul nostru ofensiv. Dar din moment ce PAOK nu activează clauza de cumpărare din vară, înseamnă că mai are contract cu americanii şi trebuie plătită o sumă de transfer” a declarat Sorin Cârţu la Oltenia TV.
Scrutinul pentru desemnarea preşedintelui Universităţii Craiova va avea loc în ziua meciului cu CFR Cluj, duminică, 10 aprilie, secțiile de votare fiind deschise în intervalul orar 18:30 – 23:00. Abonații Clubului Universitatea Craiova vor avea la dispoziție secții de votare amplasate în incinta stadionului „Ion Oblemenco”: la Tribuna a II-a, Tribuna I, Peluza Nord și Tribuna VIP. Pentru a-și exercita dreptul la vot, persoanele doritoare sunt obligate să aibă în posesia lor cardul de abonat în momentul accesului în secțiile de votare. Fiecare abonat va vota în tribuna sau peluza stipulată pe abonament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER