Sorin Cârțu, președintele clubului Universitatea Craiova, a răbufnit după meciul cu Chindia Târgoviște, cu privire la noile restricții impuse de către autorități din cauza pandemiei de coronavirus.
Chindia Târgoviște și Universitatea Craiova s-au întâlnit vineri seară, în cadrul etapei cu numărul 13 din Liga 1, iar oltenii au învins la limită, scor 1-0, datorită golului înscris de către Andrei Ivan, în minutul 73.
Începând de luni, suporterii nu vor mai avea acces pe stadioane, potrivit noilor restricții impuse de către autorități, după valul 4 de COVID-19.
Sorin Cârțu a avut o reacție dură la adresa autorităților, dar și a oamenilor nevaccinați, pe care i-a numit „ignoranți”. Oficialul oltenilor este de părere că trebuia ca persoanele vaccinate să aibă în continuare acces la evenimentele sportive.
„Și dacă nu mă întrebați, tot voiam să vorbesc. Nu înțeleg. Nu e admisibil să închizi 6 milioane de oameni. Ai spus tot timpul că e bine să ne vaccinăm, acum ne aduci pe aceeași linie cu niște ignoranți care râd de noi.
Nu iei nicio atitudine împotriva ignoranților, dar iei măsuri împotriva celor care au respectat măsurile. Ce discriminare să fie dacă îi lași pe cei vaccinați pe stadion?! Stai acasă. Eu, la oamenii pe care i-am adus să lucreze la mine, le-am cerut să fie vaccinați”, a spus Sorin Cârțu, la Digi Sport.
Vineri, 22 octombrie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis noile măsuri care vor fi aplicate începând de luni, 25 octombrie, în toată țara, timp de 30 de zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER