Sorin Cârțu, combătut de Marcel Coraș: „Aradul nu era pe harta orașelor în care se juca dur, scuze și lamentări din partea craiovenilor pentru înfrângere”
La Arad, CS Universitatea Craiova a pierdut (0-1) al treilea meci stagional și e departe de așteptările fanilor.
Mai mult, oltenii au ieșit și din cursa pentru grupele Conference League în favoarea albanezilor de la Laci, apele fiind destul de învolburate în Bănie.
Cârțu a întins coarda: „Să fii prost să ai putere”
Dacă Laurențiu Reghecampf nu a dorit să caute alibi după înfrângerea de sâmbătă seara, nu același lucru se poate spune despre Sorin Cârțu. Președintele craiovenilor a susținut că arbitrul Adrian Cojocaru a fost îngăduitor cu gazdele, care ar fi trebuit să termine jocul în 9 oameni, iar echipa sa să beneficieze și de un penalty. Mai mult, fostul atacant al Craiovei Maxima s-a întors în timp, susținând că la Arad s-a jucat mereu dur.
„Am avut meciul sub control. În prima repriză, când am avut acțiuni bune de poartă, am fost un pic artificiali în fața porții. Noi am avut disponibilitatea de a juca fotbal, însă ni se răspundea cu durități la limita regulamentului. Cele două intrări ale lui Rojer și Hora sunt de cartonaș roșu fără dubiu, fără comentarii. Și bineînțeles a fost penalty la Baiaram, pentru că dacă nu a fost lovitură de la 11 metri, trebuia să-i fi dat galben, dar și acolo… e penalty clar.
La Bancu, îi curge și sânge din gură și tu (n.r. arbitrul Adrian Cojocaru) nu iei nicio decizie. Sunt stupefiat și iritat, pentru că dacă tu nu vrei să te respecți ca arbitru… să fii la un meci de genul acesta, să încerci să ai o prestație corespunzătoare. Respectă-ne pe noi, cei care jucăm acolo. Am mai spus despre UTA, că și pe vremea noastră ne duceam și ne rupeau picioarele pe acolo.
Făceam și o glumă, că juca Nedelcu la ei pe atunci, atacant care fusese pe la noi la Craiova, și de câte ori îl întrebam, îl certam pentru duritățile pe care le primeam în meci și ne spunea: «Domnule, la noi carte nu se cere. Să fii prost să ai putere». Așa și aseară. Ei au jucat la modul la care pot ei să participe. Dar ca arbitru, dacă nu ești în stare să duci un astfel de meci, du-te la altă categorie”, declara Sorin Cârțu, la PRO X.
Coraș: „Rezultatele întârzie să apară la Craiova, poate ar trebui și o altă abordare managerială”
Unul dintre adversarii Craiovei lui Cârțu la finalul anilor ’70 și începutul anilor ’80 a fost utistul Marcel Coraș (62 de ani). Fosta „gheată de argint” a Europei nu-și amintește ca formația din Bănie sau oricare altă echipă găzduită de „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc să pătimească la Arad în urmă cu patru decenii.
„Cu tot respectul pentru domnul Cârțu, care a fost un mare fotbalist și antrenor, lucrurile nu au stat tocmai așa. Cel puțin în anii în care am jucat eu pentru UTA atunci (n.a. 1977-1979, 1981-1983) nu s-au depășit niciodată limitele sportivității la Arad. Sigur, fotbalul este un joc bărbătesc, în care se pune osul la bătaie, dar Aradul nu era pe harta orașelor în care se juca dur. Dimpotrivă, îmi amintesc că la Craiova nu eram primiți niciodată cu flori, ca să spun așa, dar nu ne-am plâns niciodată.
Nu exclud că, poate, domnul Cârțu și colegii lui au mai jucat și pe partea lui Bîtea sau Giurgiu, jucători mai determinați ai UTA-ei acelor vremuri, dar nimeni nu a plecat cu accidentări grave de la Arad. Și acum, în sinea lor, craiovenii știu că au dat-o de gard, ca să mă exprim așa și caută scuze. Au investit o grămadă de bani, au adus un antrenor cu nume, iar rezultatele întârzie să apară. Sunt convins că domnul Cârțu și restul craiovenilor și-ar dori ca Universitatea Craiova să domine din nou fotbalul românesc, să se bată prin Europa cu echipe de top, dar e nevoie de timp și, poate, și o altă abordare managerială. An de an, ei s-au despărțit de cei mai buni jucători ai lor, plecând de la Mitriță, apoi Mihăilă și acum Cicâldău. Astfel de fotbaliști sunt greu de înlocuit, mai ales atunci când ai obiectiv titlul de campioană, cu au ei.
Concluzionând, nu aș vrea să intru în polemică cu Sorin Cârțu, pe care-l consider un simbol al fotbalului craiovean și românesc, dar e clar că a exagerat cu declarațiile în încercarea de a acoperi un rezultat slab al echipei pe care o conduce. Ce ar fi trebuit să spună atunci cei de la FCSB după meciul de aseară, când rapidiștii i-au tăvălit serios? Dar niciunul nu a dat vina pe arbitraj…Așadar, doar scuze și lamentări din partea craiovenilor”, spune Coraș, cel care a îmbrăcat și tricoul naționalei în 36 de meciuri, reușind și 6 goluri. Evident, reușita din poarta lui Harald Schumacher, la Euro 1984, rămâne cea mai prețioasă din cariera mijlocașului arădean.
„Încântat de atmosferat de pe «Francisc Neuman», public ca în Anglia”
Fiindcă se confruntă cu niște probleme de sănătate, „Dulapul” nu a fost încă pe noua arenă a Aradului la meciurile UTA-ei, dar promite că va ajunge în curând. Până una alta, Coraș susține că îi place ceea ce vede la televizor, atât pe gazon, cât mai ales în tribune.
„E clar că UTA a evoluat cu multă determinare și spirit de sacrificiu contra celor de la Craiova și a câștigat meritat. Antal a înscris un gol frumos, dar toată echipa a fost la înălțime, inclusiv antrenorul care a făcut schimbări inspirate. Nu cred că astăzi UTA are un singur jucător care poate decide un meci, cam toți sunt de valori egale.
Tocmai de aceea, încă nu există un fotbalist care să fi marcat două goluri în acest sezon și chiar cred că situația se va mai prelungi, poate și duminică. Nu știu de ce, dar – parcă – îi văd și pe Roger sau Erico marcând, deși – bineînțeles – asta ar conta mai puțin, important este să câștige echipa. Ar fi extrem, extrem de important pentru acest proiect, pentru fotbalul din vestul țării, ca echipa să joace în play-off în acest an, sper doar să nu revenim la restricții și publicul să nu mai fie lăsat din nou pe stadion.
Mă încântă atmosfera de pe «Francisc Neuman», îmi amintesc de vremurile în care eram și eu jucător în Liga 1 și spectatorii ne purtau spre victorie. Sunt foarte plăcut surprins de faptul că văd bunicuțe și bunici cu nepoței la meci, multe doamne și domnișoare, trei generații una lângă alta, arădenii vin din nou ca la un spectacol la meciurile UTA-ei. Doar pe stadioanele din Anglia mai vezi așa ceva”, a mai afirmat fostul „decar” al Bătrânei Doamne a fotbalului românesc.
Cifrele fostei Ghete de Argint a Europei
În total, Marcel Coraș a strâns 413 meciuri și 147 goluri în Divizia A pentru UTA, Politehnica Iași, Sportul Studențesc, Victoria București și Universitatea Cluj, între 1977 și 1994. În sezonul 1988-1989 a fost desemnat „Gheata de argint a Europei”, cu cele 36 de goluri reușite în tricoul Victoriei. „Dulapul” a avut și două scurte experiențe peste hotare, la Panionios (Grecia) și Aurillac (Franța). După ce a atârnat ghetele în cui, Coraș a fost antrenor și conducător la UTA, dar le-a mai condus și pregătit și pe ACU și Gloria Arad.