Sorin Cârțu, dezamăgit după eșecul cu CFR Cluj: „Punctăm doar la impresia artistică! Nu mă bag peste antrenor”
Sorin Cârțu, președintele clubului Universitatea Craiova, s-a arătat dezamăgit după eșecul cu CFR Cluj.
CFR Cluj și Universitatea Craiova s-au întâlnit în Gruia, în cadrul etapei a noua din Liga 1. Campioana a învins la limită, scor 1-0, datorită golului marcat de către Andrei Burcă, în minutul 20.
Totuși, Sorin Cârțu este de părere că echipa lui Laurențiu Reghecampf joacă un fotbal plăcut ochiului, însă a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că oltenii nu reușesc să marcheze.
Sorin Cârțu, după CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-0
De asemenea, oficialul Universității Craiova a explicat unde au pierdut oltenii puncte prețioase în acest sezon.
„De fiecare dată ne dau goluri numai din faze fixe și nu învățăm nimic. Nu fac eu o analiză, o face antrenorul, nu mă bag peste el. Ca o observație, am avut în meciul ăsta multe momente în care am jucat bine, dar, frate, nu știu dacă e o întâmplare că ratăm atât de mult. Au fost niște situații foarte bune de a marca, trecem pe lângă ele. Așa s-a întâmplat și cu Sepsi, și cu Botoșani, meciuri în care am pierdut niște puncte bune pentru noi. Și astăzi, din punctul meu de vedere, rezultatul e injust.
Mie îmi place așa cum se joacă, ce se combină. Punctăm doar la impresia artistică. La fiecare meci, arătăm așa bine, cum încercăm să construim, cum ajungem în fața porții, dar exact ceea ce contează nu realizăm eficient”, a spus Sorin Cârțu, la Digi Sport.
Cele două rivale se vor întâlni din nou în această săptămână, în șaisprezecimile Cupei României, dar în Bănie, joi, 23 septembrie, de la ora 21:30 Dan Petrescu a anunțat că va trimite pe teren echipa a doua, însă Sorin Cârțu crede că antrenorul lui CFR Cluj joacă la cacealma.
„Cred că e o abureală din asta să se scuze. CFR are lot bun și oricine se prezintă crează pericol. Noi trebuie să ne vedem de treaba noastră, să ne concentrăm mai mult, să ne responsabilizăm, pentru că e păcat de munca pe care au făcut-o”, a mai spus Sorin Cârțu.