Cu el o atacă Universitatea Craiova pe Dinamo! Oltenii, încântați de noua achiziție: „E ca un model! Îl punem să meargă pe podium!”

Sorin Cârțu, președintele clubului Universitatea Craiova, a prefațat meciul cu Dinamo București și s-a arătat linișit în privința alcătuirii primului 11. Acesta este de părere că antrenorul Cristiano Bergodi are pe cine să arunce în luptă.

  • Meciul dintre Dinamo București și Universitatea Craiova se va disputa duminică, 18 octombrie, de la ora 21:30, în cadrul etapei a șaptea din Liga 1. Partida va fi transmisă la TV, pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Universitatea Craiova l-a transferat în această toamnă pe Ivan Mamut, un atacant croat în vârstă de 23 de ani, care l-a impresionat pe Sorin Cârțu la antrenamente, în primul rând prin fizicul său impunător.

Sorin Cârțu: „Ivan Mamut e ca un model”

Cristiano Bergodi a avut deja ocazia de a-l vedea la treabă pe Ivan Mamut, într-un meci amical disputat săptămâna trecută, în compania celor de la FC Argeș și câștigat de către olteni cu scorul de 1-0, după un gol reușit de Cristi Bărbuț.

„Au venit Ofosu, Căpățînă, jucători care sunt din competiție, pot intra contra lui Dinamo.

Mamut are un fizic super, este bine proporționat, are 1,91 m, 84 kg, e ca un model, îl punem să meargă pe podium. Arată ca un atacant adevărat după cum se mișcă, acum să se pună la punct în relațiile de joc cu coechipierii”, a spus Sorin Cârțu, la Digi Sport.

După accidentarea gravă a lui Elvir Koljic, Universitatea Craiova a fost obligată să transfere un atacant, astfel că a ajuns la varianta Ivan Mamut, jucător crescut de Hajduk Split și transferat în Bănie de la Inter Zapresic.

„Sunt foarte fericit, pentru că sunt la un club care este pe primul loc în campionat, un club cu o istorie bogată şi fani fanatici. Vreau să ajut echipa să câştige titlul”, a fost prima reacție a lui Ivan Mamut, după ce a semnat cu Universitatea Craiova.

Mi se pare greu meciul cu Dinamo, vin după atâtea înfrângeri, au adus jucători cu CV, sper să ridice capul după jocul cu noi. Nu cred că restanțele la salarii pot influența, nu faci cinste CV-ului să spui că nu intru până nu-mi dai banii” – Sorin Cârțu, înainte de Dinamo – Craiova

Publicat: 16 10. 2020, 09:29
Actualizat: 16 10. 2020, 09:31