Sorin Cârțu, noul manager general al trupei din Craiova, mesaj clar pentru Mangia: „Devis să vadă în mine ultimul dușman”
Sorin Cârțu va fi instalat ca manager general al U Craiova, iar fostul mare jucător al oltenilor a explicat care va fi poziția sa față de Devis Mangia, Sorinacio având și o perioadă de peste 25 de ani ani petrecută pe banca tehnică.
„N-am nicio treabă cu responsabilitățile băncii tehnice. Acum doi ani și ceva m-am lăsat de antrenorat, nu mai revin niciodată pe banca tehnică, deci Devis să vadă în mine ultimul dușman, deci niciodată nu se pune problema. E ok așa, cât ne-am întâlnit. Acum o să ne întâlnim mai des. Dar eu am o poziție administrativă, sunt la dispoziția șefului meu, patronul Mihai Rotaru. Tot ce înseamnă responsabilitățile tehnice, elogiile și supărările, sunt la nivelul lui Devis Mangia. Eu vin într-o poziție nouă pentru mine, n-am fost niciodată într-o poziție administrativă.
Ar fi bine ca, odată cu întoarcerea mea, să fie bine ca echipa să fie mai aproape ca anul trecut să ia titlul. Anul ăsta ești aproape pentru câștigarea campionatului. La toate înfrângerile sunt rumori”, a spus Cârțu la Digi Sport.
Oltenii au câștigat meciul cu Astra, desfășurat duminică seara, 1-0, iar Cârțu vine la club pentru a-și aduce aportul în îndeplinirea obiectivului echipei: obținerea laurilor de campioană. „După mine, rezultatele contează cel mai mult și mai puțin să urmăresc spectaculozitatea. Cam așa trebuie să se desfășoare toate, că și 1-0 îți aduce 3 puncte, la fel ca 3-0 sau 4-0. Sigur că e spectaculozitatea, dar ce te interesează pe tine sunt obiectivele, cupe europene, campionat sau ce ai. Așa se îndeplinesc, cu rezultate. Amândouă sunt, de fapt, cele trei echipe în ultimii ani s-au bătut pentru cupe europene, pentru primul loc, Steaua și CFR, așa câ sunt adversare cu experiență și tenace.
Văd că la CFR atmosfera grea care era la un moment dat s-a diminuat, le merge destul de bine. M-am bucurat pentru ei, Acum nu știu dacă mă mai bucur. Poate pentru Alin Minteuan că am lucrat împreună și e un superbăiat. La Steaua se știe, nu e nimic nou față de anii trecuți”, a mai spus acesta.