Sorin Cârţu şi-a depus oficial candidatura pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova: „Îmi doresc să câştig titlul şi din această postură”

Sorin Cârţu şi-a depus oficial candidatura pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova: „Îmi doresc să câştig titlul şi din această postură”
Sorin Cârţu preşedinte al Universităţii Craiova
  • Publicat:

Sorin Cârţu este unicul candidat, până în acest moment, pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova, el depunându-şi astăzi oficial candidatura pentru scrutinul programat la finalul acestei luni.

Sorin Cârţu spune că a ales să candideze pentru un nou mandat, în primul rând pentru că îşi doreşte să câştige titlul ca campion şi din această postură, după ce şi l-a adjudecat ca jucător şi ca antrenor al Ştiinţei.

Noul preşedinte al clubului Universitatea Craiova va fi ales de abonaţii din acest sezon ai clubului, în număr de 4.107, într-un scrutin programat sâmbătă, 26 martie, între orele 9.00-19.00. Termenul-limită de depunere al candidaturilor este 15 martie.

Sorin Cârţu şi-a depus oficial candidatura pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova: „Îmi doresc să câştig titlul şi din această postură”

Candidaţii trebuie să întrunească anumite condiţii: să fie cetăţeni români cu vârsta minimă de 30 de ani, să aibă studii superioare de lungă durată, să se bucure de o probitate morală deasupra oricărei îndoieli şi să nu fi avut luări de poziţie publice împotriva clubului.

Viitorul preşedinte va conduce din punct de vedere administrativ, economic şi sportiv clubul, sub coordonarea Consiliului de Administraţie, iar mandatul său va fi pe următorii doi ani.

„Am câștigat campionatul cu echipa sufletului meu din postura de jucător și antrenor, iar acum îmi doresc să reușesc acest lucru și în noul mandat de președinte al Universității Craiova. Sunt convins că împreună, suporterii, managementul și echipa, vom reuși să îndeplinim acest obiectiv la care întreaga Oltenie visează de mai bine de 30 de ani” a declarat Sorin Cârţu.

Anunţul clubului din Bănie despre candidatura lui Sorin Cârțu: „Sorin Cârțu, actualul președinte al Clubului Universitatea Craiova, și-a depus astăzi candidatura pentru un nou mandat. Precizăm că aceasta este prima candidatură care s-a depus pe adresa clubului. Conform calendarului propus, se mai pot depune candidaturi până marți, 15 martie 2022.

Este pentru prima dată în istoria fotbalului românesc când abonații pot alege prin scrutin liber persoana care va conduce destinul unui club profesionist de fotbal. În acest mod, Universitatea Craiova înțelege să așeze suporterul în centrul preocupărilor sale, Campioana Unei Mari Iubiri reprezentând o simbioză reușită între o echipă de fotbal excepțională și cei mai fierbinți suporteri din România”.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×