Sorin Cârțu și noua sa postură la U Craiova: „Nu ne ascundem, vrem rezultate tot mai bune și trofee cât mai multe”. Strategia ca președinte, cum vede plecarea lui Mitriță, ce-i dorește lui Mangia și declarația ciudată a lui Marcel Popescu

Sorin Cârțu (63 de ani) a fost prezentat de Universitatea Craiova în noua postură, cea de președinte al clubului, el precizând într-o conferință de presă care sunt obiectivele și prerogativele sale în această funcție.

„Sunt într-o postură nouă în fotbal, una organizatorică. Am o experiență de aproape 45 de ani în fotbal și din ceea ce am învățat pot să transmit și în această poziție, de președinte de club. Clubul a plecat de la zero în 2013 și ca echipă și ca organizare, iar rezultatele obținute în acest timp îi conferă o poziție de frunte, pe care încercăm să o consolidăm. Nu ne ascundem, vrem rezultate tot mai bune și trofee cât mai multe. Vrem să ne legitimăm reciproc, clubul cu numele meu, iar eu trebuie să am o anumită poziție în club. Patronul vrea să beneficieze de experiența mea, să vin cu sfaturi. Am o viață în fotbal, dar sunt totuși debutant în această postură. O să încerc să fiu eu un model de președinte, nu o să încerc să copiez pe cineva. Nu am fost efectiv în club, adică să mă implic, să am o funcție, dar mereu am fost aproape de echipă cu sufletul, cu excepția unui an și jumătate, după ce am plecat, atunci, în 2015, când nu am putut să văd niciun meci. Știe toată lumea că sunt alb-albastru în suflet, chiar dacă am mai activat și la alte echipe ca antrenor. Sunt în club pentru a apăra interesele și imaginea acestui club, facem o strategie comună, cu patronul și antrenorul, tot ce este important pentru a obține rezultate bune. Clubul trebuie să ajute acest oraș, să devină o stare de spirit și să participe la viața socială. Obiectivele mele sunt cele ale clubului, adică prezența în cupele europene. Deciziile se vor lua în comun, în funcție de starea financiară a clubului. Mă voi implica și la transferuri și la centrul de copii și juniori”, a vorbit Cârțu în postura de președinte al clubului craiovean din Liga 1 Betano.

Îl susține pe Mangia: „Pot fi discuții între noi, dar deciziile le ia el”

„Sorinaccio” a repetat ideea că nu va mai reveni vreodată pe banca tehnică și spune că le va asigura antrenorilor independența în decizii. Cârțu a precizat că nu se pune problema înlocuirii lui Devis Mangia, fiindcă acesta a avut rezultate.

„Nu o să mai fiu niciodată antrenor și vreau să respectați acest lucru, că nu o să am responsabilități tehnice. Ca antrenor am avut un singur șef, patronul, am răspuns doar eu de problemele tehnice, așa că vreau ca și Mangia să aibă parte de aceeași poziție. Pot fi discuții între noi, dar deciziile le ia el. Dacă avem antrenor italian și președintele știe ceva italiană, tot mi se spune Sorinaccio, sper să câștigăm italienește. Voi apăra mereu antrenorul sau antrenorii care vor fi la club cât timp voi fi președinte. Devis mai are 2 ani de contract, deci nu poate fi vorba de vreo schimbare. El este într-o postură foarte fericită, fiindcă a avut rezultate. La momentul acesta, este un an bun, suntem pe locul 2 și în semifinalele Cupei României. Ar fi perfect să fim lideri după o singură etapă, după ultima”, a transmis componentul Craiovei Maxima.

A adus titlul ca jucător și antrenor, acum vrea și ca președinte

În cazul în care Craiova ar lua titlul, Sorin Cârțu ar deveni primul din istoria Universității Craiova care ar câștiga campionatul ca jucător, antrenor și președinte.

„Nu știu dacă mai e cineva care să fi luat campionatul ca jucător, antrenor și președinte cu aceeași echipă, poate în alte țări. Ar fi bine ca Mangia să fie norocos și să câștige și campionatul, nu o să mai fiu eu ultimul antrenor care a adus titlul la Universitatea, dar o să fiu primul care câștigă titlul ca jucător, antrenor și președinte. A lua campionatul sau eventul este ceva deosebit, dar este complicat, trebuie să se alinieze multe ca să îndeplinim aceste obiective. Importante sunt și meciurile indirecte, și deciziile arbitrilor. Până va veni VAR-ul, arbitrii vor fi factori decisivi. Nu mai vrem să avem cu FCSB arbitri din București, fiindcă sunt destui arbitri în țară și nu trebuie să mai fie polemici”, a spus Sorinaccio.

„Vrem să facem o strategie în care să fim pregătiți când un jucător important pleacă”

Sorin Cârțu recunoaște că Universitatea nu mai are jucători care să facă diferența după plecarea lui Mitriță, însă spune că nu putea fi refuzată oferta făcută de FC New York.

„Prezența lui Mitriță ar fi fost extrem de benefică pentru echipă, dar sunt totuși 7 milioane de euro, cine poate spune nu? Este un management bine făcut. Nici eu la afacerea mea nu mai aduc bani de acasă după o anumită perioadă, deci afacerea merge, așa trebuie să fie și la clubul de fotbal. Era greu de găsit un jucător de tipul lui Mitriță care să-l înlocuiască. De acum încolo vrem să facem o strategie în care să fim pregătiți când un jucător important pleacă. Acum exprimarea echipei din ultimii 30 de metri este alta, fiindcă nu te mai bazezi ca jucători de genul lui Mitriță”, e de părere Sorin Cârțu.

Interesant, la finalul conferinței de presă, Sorin Cârțu nu a fost lăsat de managerul general Marcel Popescu să vorbească despre meciul cu Sepsi, considerând că aceasta este strict treaba lui Devis Mangia. Imediat, Marcel Popescu a făcut o declarație ciudată: „În Cupă suntem la mâna noastră, dar în campionat nu suntem, depindem și de alții”. Asta, deși dacă va câștiga toate cele nouă meciuri rămase din play-off, Craiova ar fi campioană.

Publicat: 12 03. 2019, 16:00
Actualizat: 12 03. 2019, 16:01