Sorin Cîrțu știe cum poate să îl învingă pe Dan Petrescu: „E un orgolios! Totul trebuie făcut cu cap”
Universitatea Craiova joacă în ultima etapă din sezonul regulat, pe teren propriu, contra liderului CFR Cluj și are ocazia de a egala la puncte echipa lui Dan Petrescu.
Oltenii au învins-o pe Poli Iași, scor 5-2 în Copou, și s-au apropiat la trei puncte de prima clasată, CFR Cluj. Aceștia s-au distanțat, cel puțin pentru moment, la tot atâtea puncte de FCSB, echipa de pe locul 3. Roș-albaștrii joacă duminică împotriva lui Dinamo.
Sorin Cîrțu, președintele Universității Craiova, are mare încredere în echipa lui și în staff-ul tehnic condus de către Corneliu Papură, dar este conștient de valoarea CFR-ului.
„Poate că nu ne gândeam la sfârșitul turului la poziționarea asta. Noi am mai bătut-o pe CFR, așa că avem șansa asta. Nu neapărat că trebuie să exploatăm situația că ei joacă joi în Europa League. Nu așa trebuie gândit, ci cu curaj. Vor fi 30.000 de spectatori, dar nu ei vor băga mingea în poartă. Totul trebuie făcut cu cap. E o conducere tehnică foarte bine structurată, chiar dacă numele lor nu are cine ltie ce impact. Fiecare studiază la sânge adversarul.
CFR e o echipă grea. Are și lot bun. Poate vor juca Chipciu și Țucudean și nu joacă cu Sevilla. Sunt jucători care pot să nu apară la meciul cu Sevilla și să apară cu noi. În plus de asta, e orgoliul lui Dan (n.r. Petrescu), care sigur vrea să termine primul în clasament. E un antrenor care își caută niște performanțe și un palmares din ăsta propriu și reușește”,a spus Sorin Cîrțu, la Digi Sport.
Universitatea Craiova – CFR Cluj se joacă săptămâna viitoare, în cadrul ultimei etape din sezonul regulat. Partida va fi transmisă în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Până atunci însă, trupa lui Dan Petrescu are de disputat meciul tur din șaisprezecimile Europa League, contra celor de la Sevilla, joi, 20 februarie, de la ora 19:55, în Gruia.