Sotelo, noua găselniță online a lui Copos, a fost adus peste capul lui Lucescu jr!** „Berlusconi” a mai făcut asta de două ori, cu super-profit
Accidentarea lui Daniel Pancu l-a determinat pe George Copos să aducă un atacant argentinian, Juan Sanchez Sotelo (24 de ani).
Sud-americanul a venit în Giulești doar la dorința patronului. Finanțatorul nu s-a consultat cu Răzvan Lucescu, care a aflat despre transfer doar după ce fotbalistul a ajuns la București. Tranzacția a fost la un pas să pice luni seara, din cauza faptului că patronul giuleștenilor nu era hotărât să accepte condițiile puse de impresarii jucătorului. Ieri, totul s-a lămurit, iar Sotelo a semnat un contract valabil până în vară cu opțiune de prelungire pe încă două sezoane.
Scouting pe internet
Nu este pentru prima oară când George Copos se implică direct în transferuri. La fel ca în cazul lui Sotelo, în primul mandat al lui Răzvan Lucescu, patronul i-a adus în Giulești pe Ionuț Mazilu și Costin Lazăr. Fostul atacant al Sportului a plecat la Dnepr, în iarna lui 2008, iar Rapidul a primit 3,8 milioane de euro. Profitul a fost unul maxim pentru feroviari, dacă luăm în calcul că atacantul a fost cumpărat cu mai puțin de un milion de euro. De asemenea, un alt transfer reușit al lui Copos a fost achiziționarea lui Ranko Despotovic de la Vojvodina Novi Sad. Sârbul a venit pentru 1,2 milioane de euro în iarna lui 2008, atunci când boss-ul din Giulești s-a lăudat că l-a găsit pe internet. Atacantul a stat doar șase luni la Rapid, după care s-a transferat în Spania la gruparea de ligă secundă, Murcia, în schimbul a 2,2 milioane de euro.
Nu pot să spun nimic despre el, nu l-am cerut eu, dar orice jucător este binevenit
Răzvan Lucescu, antrenor Rapid, la finalul partidei cu Petrolul
18 goluri a marcat Mazilu pentru Rapid în 34 de partide