Sousa cântă în biserică!

Andre de Sousa nu-și petrece timpul liber prin cluburi, așa cum fac cei mai mulți dintre fotbaliști, ci preferă să citească din Biblie și să facă acte de caritate, atunci când nu este pe terenul de fotbal.
Religia și fotbalul se împacă de minune în familia lui Sousa. Sportul l-a ajutat să scape de sărăcie și să le ofere o viață fără griji soției și fetiței sale, dar nu uită să se îngrijească și de suflet.
Brazilianul vorbește deschis și cu multă convingere despre Dumnezeu. „Îmi place să-mi petrec timpul liber alături de soție.

Citim din Biblie sau vorbim despre Dumnezeu. Este important să citești în fiecare zi câte ceva din Biblie”, povestește fundașul CFR-ului, care se vede predicând într-o biserică evanghelistă, după ce își va încheia cariera de fotbalist. „Vreau să devin pastor. M-am gândit mult la asta și cred că aceasta îmi este vocația. Am acasă un prieten pastor și mi-a spus că mă poate ajuta să devin și eu pastor în Brazilia sau în Paraguay. M-aș bucura pentru că îmi place să le vorbesc oamenilor despre Dumnezeu”, se confesează brazilianul.

Vrea să le predice colegilor de echipă
Sousa spune că reușitele din carieră nu au venit întâmplător și crede că rugăciunile sale și ale soției au fost auzite. „Mă rog împreună cu soția înaintea fiecărui meci și îi cer lui Dumnezeu să aibă grijă să nu mă accidentez și să nu accidentez pe nimeni. Se pare că ultima dată nu m-a auzit, pentru că m-am accidentat”, glumește brazilianul, care spune că are încă de pe acum calități de pastor.
„Peste tot pe unde am jucat, în Brazilia sau în Bolivia, obișnuiam să-i invit pe colegii mei de echipă la mine acasă. Veneau cu familiile și le vorbeam despre fapte din Biblie. Consider că este important ca toată lumea să cunoască faptele lui Iisus. Vreau să fac astfel de ședințe și cu jucătorii de la CFR”, a afirmat brazilianul, care se declară un familist convins. „Nu merg niciodată în cluburi. Obișnuiesc să-mi petrec mult timp alături de Didi și de Dubarbier. Vin și ei cu soțiile și mai mergem la un grătar când avem liber. Ne distrăm împreună”, a afirmat fotbalistul care are două titlul la activ, cu CFR și cu Bolivar.

Sousa cântă în corul bisericii penticostale
Când intră în biserica penticostală din Cluj, Sousa se schimbă radical. Este vizibil influențat de importanța așezământului. „Nu pot urca la pupitrul pastorului. Este un loc special, unde doar pastorii pot sta”, spune brazilianul, care povestește că în Brazilia se implica mai mult în activitățile comunității evangheliste. „Când jucam în Brazilia, făceam parte din corul bisericii la care mergeam eu. În fiecare luni cântam cu un grup de băieți. Acolo am învățat să cânt la chitară. Acum îi cânt doar fetiței mele”, vorbește Sousa despre talentul său ascuns.
 

„Kaka este idolul meu”
Fundașul CFR-ului spune că îl respectă mult pe conaționalul său de la AC Milan, care este, de asemenea, un fotbalist credincios. „Este idolul meu nu doar pentru ceea ce face pe teren, ci mai ales pentru personalitatea sa din afara gazonului. Toți brazilienii îl respectă. Este un adevărat exemplu”, a afirmat Sousa, care spune că religia îi apropie pe brazilieni. „În Brazilia, oamenii sunt mai credincioși decât în România”, este de părere Andre de Sousa.

„Becali se laudă mult”
Sousa nu-l consideră un bun creștin pe finanțatorul Stelei, care vorbește mereu despre actele de caritate pe care le face. „Am observat că și Gigi Becali este foarte credincios. Cred însă că nu este bine să te lauzi mereu cu faptele tale bune. În Biblie scrie că, atunci când dăruiești ceva, nu trebuie să te uiți în dreapta sau în stanga. Nu trebuie să te intereseze dacă te vede sau nu cineva. Trebuie să te vadă doar Dumnezeu”, a explicat fotbalistul.

 


"Nu trebuie să treacă nicio zi fără să citești din Biblie."
– de Sousa Galliasi, fundaș CFR Cluj

 

"Mă rog împreună cu soția mea înaintea partidelor și îi cerem lui Dumnezeu să mă păzească doar de accidentări și să nu accidentez nici eu pe nimeni." – Andre de Sousa Galliasi, fundaș CFR Cluj

2 titluri de campion are în palmares Sousa, primul obținut cu Bolivar La Paz, iar al doilea cu CFR

Publicat: 15 12. 2008, 21:50
Actualizat: 16 12. 2008, 08:53