Juliano Spadacio, al doilea golheter al campionatului, cu 15 reușite, și-a exprimat disponibilitatea de a juca în viitor pentru naționala României.
Chiar dacă și-a exprimat cu puține zile în urmă dorința de a părăsi Giuleștiul pentru un club puternic din vest, `călăul Stelei` susține că ar accepta să apere culorile primei reprezentative.
"Dacă mi se va propune și dacă va fi posibil din punct de vedere legal, aș accepta. Orice jucător își doreste sa reprezinte țara al cărei cetățean este, iar eu aș putea să fac asta pentru România. Ar fi o onoare.", a declarat Spadacio pentru Cancan.
Totuși, chiar dacă legiuitorii FRF s-ar decide să-l naturalizeze pe mijlocașul brazilian, acesta tot nu ar putea evolua pentru selecționata lui Lucescu Jr în viitorul apropiat. Concret, FIFA a votat anult trecut o schimbare de regulament, iar conform noilor prevederi un fotbalist nu poate juca pentru o altă națională în afara statului de origine decât după ce a petrecut minimum 5 ani în respectiva țară.
Aceeași problemă s-a pus și în cazul lui Culio, care, după meciul colosal de pe Olimpico a fost dorit de Mircea Sandu și Victor Pițurcă la națională.
Juliano Spadacio (28 de ani) a fost adus de Rapid anul trecut, de la gruparea portugheză Nacional da Madeira.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER