Spadacio sparge gașca!** Brazilianul, unul dintre puținii jucătorii de la Rapid care vrea să rămână cu orice preț
Juliano Spadacio nu se gândește să părăsească Rapidul în această
iarnă. Brazilianul își dorește să rămână la echipa patronată de
George Copos, chiar dacă banii vor continua să întârzie.
Marius Șumudică își poate lua o piatră de pe inimă, după ce
Juliano Spadacio, unul dintre cei mai importanți jucători ai săi, a
decis să uite de problemele financiare din Giulești. Mijlocașul
Rapidului a ajuns aseară în România, iar astăzi va începe
antrenamentele. Cel mai îmbucurător lucru pentru alb-vișinii este
însă faptul că brazilianul nu se gândește să părăsească Rapidul sub
nicio formă. Spadacio este hotărât să rămână în Giulești, iar dacă
salariul va întârzia în continuare, nu are de gând să-și depună
memoriu. „Juliano va juca și se va antrena ca un
profesionist, în ciuda întârzierilor salariale. Nu-și va depune
memoriu și va juca la Rapid până la finalul contractului”,
a confirmat agentul său, Decio Berman.
Ezequias
și Cesinha nu se tem de amendă
Nu de aceeași parte a baricadei se află Cesinha sau Ezequias. Dacă
primul și-a exprimat deja opțiunea de a nu mai juca pentru Rapid,
fundașul nu știe când va veni în România și nu îi este frică de o
eventuală amendă. „Vin în România, dar nu știu exact când.
Mâine, poimâine… Cum să mă amendeze pentru întârziere dacă încă nu
mi-am luat salariile restante?”, a declarat Ezequias.
Cassio, Glauber și Bozovic au ajuns ieri în România. „Nu
este corect să nu fii plătit atât de mult timp, însă acum trebuie
să se găsească o soluție”, a spus Cassio.
„Nu vin în România și nici nu mi-e frică de amendă. Să
amendeze întârzierile când intră banii la timp” Cesinha Dos
Santos, mijlocaș Rapid
„Cesinha nu poate să plece de la Rapid când vrea el. Nu se
sfârșește fotbalul dacă nu mai e Cesinha la Rapid” Dinu
Gheorghe, președinte Rapid