Vizită neașteptată, ieri, la antrenamentul Gloriei Buzău, echipă care va întâlni vineri la Cluj pe CFR. Gigi Becali s-a deplasat special la formația buzoiană pentru a se asigura că echipa antrenată de Ștefan Stoica va face totul pentru a încurca liderul.
VARIANTA OFICIALA
Gigi Becali a declarat din start că nu va stimula echipa buzoiană pentru meciul de mâine cu CFR. “Am venit să văd jucătorii mei, i-am întrebat dacă sunt bine, dacă sunt sănătoși. Eu de ce să le aduc bani? Nu dau niciun ban eu. A venit Costel Bucur și i-a anunțat primele, el, banii lui, nu eu”, a declarat latifundiarul din Pipera. A purtat apoi discuții cu antrenorul Ștefan Stoica. „Nu mi-a dat sfaturi niciodată, sunt speculații, el nu se bagă. Când se discută ceva de la om la om este o persoană extraordinară”, a precizat la rândul său antrenorul Gloriei.
Gigi a intrat apoi în vestiarul fotbaliștilor. „Cu Steaua de ce a făcut surpriză Gloria? Asta le-am și zis: «Cum ați jucat cu Steaua, așa să jucați și cu CFR-ul». La Cluj nu o să fie nicio greșeală, o să facă o surpriză mare, o să-i bată și o să-i bage într-o mare degringoladă“, a dezvăluit Becali, care a mâncat la prânz la Buzău împreună cu acționarul majoritar al clubului Gloria, Costel Bucur, și s-a declarat încântat de cârnații de Pleșcoi. „Foarte iuți, așa să fie și Gloria la Cluj!“, a spus el.
Cum să fac eu echipa aici? Întrebați-l pe Fane Stoica, eu știu mai bine ca el? Hai, că la Steaua mai știu jucătorii, aici de unde știu eu, fac eu antrenamente cu ei? Gigi Becali patron Steaua
VARIANTA NEOFICIALA
Gigi Becali s-a dus la Buzău să-i motiveze financiar pe jucătorii Gloriei înaintea meciului de mâine cu CFR Cluj. Dacă buzoienii încurcă formația lui Ioan Andone, Steaua se poate apropia de lider în cazul în care va învinge la Târgu Jiu. Le-a spus lui Stoica și lui Bucur că vrea să vadă determinare, să nu fie păcălit. L-a avertizat pe antrenorul buzoienilor că știe în ce relație e cu Ioan Andone și va fi cu ochii pe el. A intrat apoi în vestiar. Inteligent, l-a lăsat pe Bucur să vorbească și să le spună el prima de joc. 10.000 de euro de om la victorie, 5.000 de euro de om la egal. Banii sunt însă de la Gigi, o știu și jucătorii. Primul lucru pe care patronul stelist i-a întrebat a fost: “V-au contactat ăștia de la Cluj?”. Întrebare la care un fotbalist s-a ridicat și i-a transmis lui Gigi că nimeni nu e blătuitor. “Ar fi zburat imediat dintre noi”, a spus respectivul. Mulțumit, Gigi le-a zis băieților că ar fi bucuros dacă Gloria ar scoate măcar un egal la Cluj și le-a transmis celor împrumutați de la Steaua că oricând pot reveni la echipa din Ghencea dacă vor juca bine și vor fi corecți.
Gigi s-o fi dus la Buzău din două motive. Fie ca să dea echipa în plic, pentru meciul cu noi, fie ca să se antreneze, că poate-l bagă Stoica și pe el mâine pe teren… Iuliu Mureșan președinte CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER